Bergenbier S.A. și ParkLake susțin „Trash into Art”, o instalație realizată din PET-uri reciclate

0

București, septembrie 2023 – Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, lansează în parteneriat cu ParkLake Shopping Center expoziția „Trash into Art”, o instalație realizată din PET-uri de către artistul Sergiu Chihaia.

Expoziția, care este disponibilă în centrul comercial ParkLake, în aer liber (lângă accesul dinspre parc), până în 9 octombrie, promovează reciclarea prin transformarea plasticului în artă. Instalația creată de artistul plastic Sergiu Chihaia, cu suportul lui Daniel Nicolescu, absolvent UNArte, reprezintă o tablă de șah, pe care se află piese construite integral din sticle PET, furnizate de către producătorul de bere. 

„Unul dintre pilonii strategiei noastre de sustenabilitate este grija pentru mediul înconjurător și pe lângă eforturile susținute de a reduce cantitatea de plastic pe care o punem pe piață, vizăm și acțiuni de conștientizare și educare a consumatorilor. Prin acest parteneriat cu ParkLake Shopping Center atingem exact această zonă și ne bucurăm că am putut susține o instalație semnată de un artist român”, a punctat Monica Constantin, Legal and Corporate Affairs Director Bergenbier S.A.

 „Trash into Art” este o instalație interactivă, vizitatorii putând inclusiv să joace o partidă de șah cu piesele confecționate din PET-uri reciclate. Mesajul pe care artistul îl transmite este acela de transformare, dar și de reflectare a impactului pe care oamenii îl au asupra mediului înconjurător. În cele din urmă, fiecare poate contribui la artă prin reciclare, o acțiune pe cât de simplă, pe atât de importantă. 

„Prin munca mea trag un semnal de alarmă asupra abundenței gunoiului, dar includ și mesaje de speranță, optimism și bucurie, așa cum este instalația actuală, unde invit oamenii să joace o partidă de șah cu piesele construite din PET-uri reciclate de bere. Cred că se poate da șah mat poluării prin reciclare, o acțiune prin care putem face inclusiv artă. De altfel, reciclarea e o artă, și îi îndemn pe toți să fie artiștii care susțin mediul înconjurător”, a adăugat Sergiu Chihaia.

Sergiu Chihaia este sculptor, textilist și designer iar în ultima perioadă este tot mai atras de instalații menite să atragă atenția asupra impactului negativ pe care omul îl are asupra mediului înconjurător: natura sufocată de plastic, de reziduri și deșeuri. Arta lui Sergiu Chihaia este un manifest și un imbold spre schimbări comportamentale individuale și sociale. 

Daniel Nicolescu este absolvent UNArte, departamentul modă, iar în prezent activează în domeniul artelor plastice și design vestimentar.

Inițiativa „Trash into Art” susținută de Bergenbier S.A, în parteneriat cu ParkLake Shopping Center, face parte din direcția de responsabilitate a producătorului de bere, prin care vizează trei piloni importanți: oamenii, mediul și consumul responsabil de alcool – evidențiați în cadrul platformei lansate anul trecut, prieteniresponsabili.ro.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitatea pragheză Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are din 2023 în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen. 

Despre Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

Despre ParkLake Shopping Center

ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care îmbină într-un mod armonios natura și shopping-ul. Designul modern combină elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natura − Familie și oferă oportunități excelente de petrecere a timpului liber în cadrul spațiilor de relaxare, de joacă, precum și locuri în care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrând.

Proiectat după cele mai înalte standarde internaționale, înconjurat de natură și situat în apropierea parcului Titan, ParkLake Shopping Center oferă cea mai bună selecție de branduri disponibile pe piața și servicii de înaltă calitate într-un mediu eco-friendly și o atmosferă încântătoare.   

Mai multe informații despre ParkLake Shopping Center Shopping Center găsiți la: https://www.ParkLake.ro

Despre Sergiu Chihaia

Absolvent al Universității Naționale de Arte București, Sergiu Chihaia este în prezent cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Trăiește și lucrează în București. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale (București, Constanța, Londra și Veneția). Are lucrări în colecții particulare din Anglia, Italia și România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.