Peste 45 de universități internaționale își vor prezenta programele de licență, masterat și doctorat în cadrul IUF 

by Educativa

Pe 1-2 octombrie, Sala Palatului din București va fi gazda IUF – The International University Fair, cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud și Est. Reprezentanții a peste 45 de universități internaționale și naționale din 12+ țări vor prezenta programele de studiu (licenţă, masterat, doctorat) și facilitățile la care vizitatorii pot aplica.

Aceștia vor avea acces și la informații despre burse, surse de finanţare, oportunităţi de angajare și consiliere educaţională sau vocaţională. 

   

Cel mai mare număr de universităţi şi instituţii educaţionale din Marea Britanie şi Olanda prezente la un eveniment educational din România 

Peste 15 de universităţi şi instituţii educaţionale din Marea Britanie și Olanda vor participa la cea dea 29-a ediţie IUF. Printre acestea se numără și universități aflate în top 300 mondial:

  • Rotterdam Business School (Olanda)

  • Radboud University (Olanda)

  • University of Southern Denmark (Danemarca)

  • University of Twente (Olanda)

  • University of Essex (UK)

  • Middlesex University (UK)

Universitățile din Olanda, Danemarca și UK se remarcă prin modelul educațional modern şi sistemele de studii și teorii aplicate, care cresc rata de angajabilitate a absolvenţilor. De exemplu, University of Twente este dotată cu un Nanolab de 1.250 m2, tehnologie biomedicală, instrumente geoinformatice și pentru observarea Pământului.

Pentru a participa la IUF-The International University Fair este recomandată înscrierea pe www.iuf.ro. Înregistrarea pe site permite vizitatorilor accesul pe toată durata evenimentului, la târgul de universități şi la conferinţele IUF YouForum.  

Ce beneficii au vizitatorii IUF – The International University Fair

Timp de două zile, toți participanții IUF, fie că sunt elevi de liceu, studenți, părinți sau profesori, au ocazia să:

  • Discute direct cu reprezentanții universităților internaționale, fără să fie nevoie de intermediari;

  • Afle ce program de studiu li se potrivește gratuit, cu ajutorul consilierilor educaționali EDMUNDO, Universalio, Edmerica și Opțiuni de carieră prezenți la eveniment;

  • Primească informații complete despre admitere, burse și surse de finanțare pentru programul de studiu de interes, din 12+ țări;

  • Întâlnească profesioniști din 10 domenii de activitate la conferința YouForum și să învețe lucruri practice, discutând direct cu aceștia;

  • Discute direct cu studenții români care au plecat la studii în strainătate pentru a afla cum este viața de student internațional;

  • Afle în timp redus oferta educațională expusa de universități din Europa, Asia sau America;

Cei care nu pot ajunge la evenimentul din București din data de 1-2 octombrie 2022, pot participa la edițiile din Cluj Napoca (4 octombrie) și Iași (6 octombrie).  Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.iuf.ro.

Despre Grupul EDUCATIVA 

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro. 

You may also like

Leave a Comment