Pe 2 iunie, părinții și copiii sunt așteptați la ediția specială a Vânătorii de comori arhitecturale!

0

Vrei să îți descoperi orașul și să înveți despre arhitectura lui într-un mod distractiv, împreună cu copiii tăi? Pe 2 iunie, începând cu ora 09:30, are loc ediția specială a Vânătorii de comori arhitecturale, dedicată părinților și copiilor, în cartierul Cotroceni.

Două ore de distracție și învățare, elemente arhitecturale, indicii fotografiate și creativitate, în echipe – asta îi așteaptă pe participanți în acest weekend, totul pornind, bineînțeles, de la ”kitul de vânătoare” pe care îl vor primi (hartă, indicii). Restul, inclusiv traseul ales, depinde de ei.

Ce trebuie să aibă fiecare echipă? Un smartphone. Chef de joacă. Voie bună.

”Vânătoarea de comori arhitecturale este un mod de a fi turist în orașul tău, dar și un fel de joc de introducere în arhitectură, mai ales că nu trebuie să ai vreo cunoștință de specialitate. Ne-am gândit la o ediție specială pentru părinți și copii, pentru a crea o experiență distractivă în familie, dar și o experiență prin care ei să vadă cu alți ochi ceea ce pare un simplu balcon sau o simplă arcadă”, spune Ioana Pătrășcoiu, mintea creativă din spatele Vânătorii.

Toate detaliile despre înscriere și participare pot fi accesate aici.

Detalii suplimentare:

Încurajăm echipele în formula copil + părinte dar nu zicem „nu” nici la echipele copil + copil + părinte sau alte combinații, atâta timp cât numărul maxim de membri este 5 iar adulții sunt maximum 2.

Preț bilet părinte: 35 lei

Preț bilet copil (8 -12 ani): 15 lei

Jocul este gândit pentru copii cu vârsta între 8 și 12 ani.

Pentru copiii care nu au implinit încă 8 ani dar vor să vină să vâneze, participarea este gratuită.

Despre Vânătoarea de comori arhitecturale

Organizată de peste 7 ani, vânătoarea arhitecturală este un joc de echipă prin care devii turist în orașul tău, te familiarizezi cu arhitectura lui (patrimoniul construit) și înveți într-un mod distractiv să-l privești altfel. Cu câteva mii de participanți din București, dar și din Câmpulung Muscel, Constanța, Sinaia sau Mediaș, acest eveniment propune redescoperirea arhitecturii și a patrimoniului într-un mod relaxat, pentru a-ți înțelege mai bine orașul, istoria, cultura.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.