DIPLOMA Show 2024: a început cea de-a XI-a ediție a festivalului tinerilor artiști, arhitecți și designeri români

0

Vineri, 4 octombrie, s-a dat startul celei de-a XI-a ediții a DIPLOMA Show, festivalul care aduce în prim-plan creativitatea noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. Organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București, festivalul a transformat clădirea fostului restaurant CINA (situat pe Strada Benjamin Franklin nr. 10) într-un centru al creativității contemporane.

Primul weekend de festival a atras peste 7 mii de vizitatori, oferindu-le o experiență unică, de la expoziții multidisciplinare până la masterclassuri, socializare și activități outdoor. Expoziția este structurată pe trei mari domenii: Arte Decorative – semnat de Rompetrol, Arte plastice – semnat de Globalworth și Arhitectură și Urbanism – semnat de Cemacon, care includ 18 specializări diverse, precum: arhitectură, arhitectură de interior, peisagistică, urbanism, artă murală, arte grafice, arte textile, ceramică-sticlă-metal, design de produs, design grafic, modă, foto-video, new media, animație, bandă desenată, pedagogia artei, pictură, scenografie și sculptură. 

Publicul a explorat expozițiile invitate ce abordează teme și discipline variate și care subliniază colaborările dintre galerii, platforme internaționale și instituții de renume. Printre ele se numără: expoziția Vise domesticite / Dana Jiloveanu / presented by Galeria Posibilă & Globalworth, proiecte de bijuterie curatoriate de Assamblage – Romanian Jewelry Week x Global Creative Graduate Showcase, expoziția de lucrări ale absolvenților de arhitectură de la SIT_2324 / Shibaura Institute of Technology Tokyo (SIT) și expoziția Lullaby for Pain / Nadya Izosimova / presented by Château Purcari, ce aduce în prim-plan o tânără artistă din Republica Moldova.

Primul weekend de festival a găzduit diverse petreceri și concerte, inclusiv un concert Jojo Mayer, parte din programul Live Sessions curated by Jazz in the Park și susținut de Château Purcari. Pe lângă evenimentele din weekend, participanții se vor bucura de DJ seturi, dar și de un bar exterior, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă pe toată perioada festivalului. 

Primul weekend de festival a continuat cu masterclassurile DIPLOMA Grow, un program prezentat de Mega Mall X NEPI Rockcastle, care au avut loc luni, 7 octombrie. Acestea au oferit perspective valoroase asupra dezvoltării carierei în industriile creative și aplicării sustenabilității în artă. În acest sens, artiștii AMC au urcat pe scenă pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra industriei de jocuri video, iar Sebastiano Paccini, Ambasador al Istituto Europeo di Design și fondatorul Libri Finti Clandestini, a prezentat proiectul său de reciclare și design. Masterclassul a continuat cu un panel susținut de Galeria Posibilă, oferind studenților sfaturi pentru aplicarea la open call-uri. Evenimentul s-a încheiat cu o discuție despre implicarea designerilor în proiecte comunitare și despre obținerea sponsorizărilor, condusă de Anca Ioana Ghiorghiu. Ziua s-a finalizat cu o proiecție realizată în parteneriat cu Animest 2024.

În următorul weekend de festival (12-13 octombrie), organizatorii pregătesc, ca în fiecare an, târgul Hot Lagoon Fair care reunește un nou val de artiști, designeri și ilustratori din România, oferind o gamă variată de creații ce includ printuri, fanzine-uri, tricouri, piese de ceramică, stickere, cărți poștale, genți, sacoșe și cărți de autor. Printre expozanți se numără și opt artiști care participă la DIPLOMA Show. 

Printre proiectele speciale ale festivalului se numără Biblioteca Glitch, care este un spațiu dedicat schimbului de idei, cunoștințe și experiențe între domeniile artei, culturii, designului și comunicării. La DIPLOMA Show 2024, aceasta prezintă o selecție variată de lucrări, de la artiști specializați în typography și grafică, până la practici de design grafic precum postere, identitate vizuală și ilustrație. De asemenea, până pe 15 octombrie, publicul poate explora expoziția Graphic Design Alumni Capsule la Mega Mall, o retrospectivă a celor mai bune proiecte de graphic design din edițiile anterioare ale festivalului.

Totodată, Celebrate in Style, o colaborare IQOS x Diploma Show, propune o experiență aparte, construită în jurul a 10 ținute unice concepute de 5 designeri vestimentari. Expuse de-a lungul ultimilor ani în cadrul DIPLOMA Show, proiectele designerilor se reîntorc în festival într-o amenajare neconvențională, construită în jurului ideii de celebrare, sărbătorind astfel 10 ani de când IQOS a fost lansat la nivel global prin 10 creații care vorbesc despre creativitate, perspective unice, diversitate și optimism. 

Pentru această ediție, DIPLOMA Show și UniCredit Bank au lansat anul acesta un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Concursul DRIPLOMA are ca scop realizarea colecției oficiale de merch a ediției DIPLOMA Show 2024 și a înregistrat 23 de înscrieri eligibile. În urma procesului de selecție, câștigătorul – Florin Enache – va avea ocazia să vadă cum creațiile lui colorează festivalul. Colecția de merch include tricouri albe și negre, bandane, portofele și mănuși, inspirate din grafica sa. În cadrul festivalului, a fost amenajată și o căsuță roșie, creată în parteneriat cu UniCredit Bank, unde vizitatorii pot achiziționa produsele oficiale DRIPLOMA, Iar dacă folosești cardul Mastercard de la UniCredit, ai 20% discount la Diploma Merch Collection 2024.

Prin toate aceste inițiative, evenimente și demersuri, ca în fiecare an, DIPLOMA Show devine atât un context unic în care noile talente își pot prezenta lucrările publicului larg, cât și un punct de întâlnire și socializare cu alți profesioniști din lumea artistică.  

Accesul la DIPLOMA Show și la toate evenimentele și activitățile din cadrul festivalului care are loc în clădirea fostului restaurant Cina este gratuit și se face printr-o rezervare în prealabil, aici. Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 16:00 și 22:00, iar în weekend – între 12:00 și 22:00. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe paginile de social media de aici și aici sau pe site-ul evenimentului, aici

***

DIPLOMA Show este un proiect The Institute.

Prezentat de UniCredit Bank 

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Realizat cu sprijinul  Sectorului 1 al Municipiului București 

Parteneri: IQOS România, Rompetrol, Globalworth, Cemacon, Château Purcari, Kozel, Mega Mall

Cu susținerea Primăriei Capitalei prin Arcub
Cu suportul: Retros Gallery, Demco Lighning, Jecza Gallery, Bloom, Helinik, Arelux, Triade Galley, MRA Models Agency

Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Haute Culture, Revista BIZ, Revista Zeppelin, Molecule F, Designist, Modernism, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Propagarta, Revista Atelierul, IQAds, RADOR, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, PRwave, Glamour, The Woman, Happening, Arthood, Metropolis, ALIST Magazine, Dreamingof.net, Daily Magazine, EventsMax, Revista Golan, Revista Arhitectura, Revista Arta

Parteneri comunicare: 5 to go, Librăriile Humanitas

Parteneri de industrie: Ordinul Arhitecților din România, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea Națională de
Arte ”George Enescu” Iași, Universitatea Națională de Arte București, Facultatea Administrarea Afacerilor în Limba Engleză

Design expozițional: Attila Kim Architects

Echipa de creație: Claudia Draghia, Sebastian Pren

Partener monitorizare: MediaTrust

Despre The Institute
The Institute promovează industriile creative din România, contribuind la modernizarea țării prin evenimente organizate de peste 25 de ani. Comunitatea creată de The Institute reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România, construind o infrastructură solidă pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ. Proiectele Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Gala Societății Civile, Internetics și inițiativele ASAP România, Cartierul Creativ și Combinat sunt doar câteva dintre contribuțiile importante ale The Institute.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. UniCredit răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.