Cei mai importanți jucători din piața energiei solare participă la Solar Energy Bucharest Summit

0

SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT este primul eveniment de anvergură dedicat investitorilor, consumatorilor și furnizorilor de soluții în domeniul energiei solare. Vineri, 28 octombrie 2022, în București, la hotel Radisson Blu, producătorii și furnizorii de soluții în domeniul energiei solare se vor întâlni cu investitorii și dezvoltatorii de proiecte, într-un format unic, de expo-conferință.

Promisiunea României pentru 2030

România reprezintă, în acest moment, o locație cu potențial investițional ridicat. În contextul în care toate țările Uniunii Europene au instalat capacități de producție mari, țara noastră este cu mult în urma promisiunilor asumate. Mai precis, până în 2030, România trebuie să aibă o capacitate instalată de 7000 MW, în condițiile în care, în 2022, statisticile arătau 1400 MW instalați.

Acest lucru generează presiune asupra autorităților pentru a crea contextul investițional, dar și asupra companiilor pentru a atrage finanțări pentru proiecte fotovoltaice. Nevoia de informație, dar și de furnizori de încredere este, încă, una dintre problemele cu care se confruntă investitorii din domeniu, iar Solar Energy Bucharest Summit este punctul de plecare pentru o dezbatere care își propune să prezinte atât oportunitățile, cât și barierele care stau în calea celui mai dinamic sector investițional din țara noastră.

Cine participă la Solar Energy Bucharest Summit? 

Pe 28 octombrie, la Radisson Blu, vor participa reprezentanți ai autorităților, investitori, finanțatori, producători de panouri fotovoltaice, furnizori de soluții conexe, retaileri, consumatori, deținători de terenuri și dezvoltatori de proiecte.

Prima parte a evenimentului este în format conferință și are ca scop dezbaterea celor mai importante teme, iar a doua parte este alocată sesiunilor de business matching la standurile expozanților.

Din partea autorităților vor participa: Dl. George Sergiu Niculescu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei; Dl. Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte ANRE; Dna. Liana Goran, European Semester Officer în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România; Dl. Antal Istval-Lorant, Președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse Minerale din cadrul Senatului României; Dna. Cristina Prună – Vicepreședinte Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaților.

Finanțarea proiectelor europene și legislația în domeniul energiei regenerabile vor fi subiectele abordate de următorii speakeri: Dna. Delia Pachiu, Senior energy expert în cadrul D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă a PwC în România; Dl. Johannes Becker, Partener TPA Group și Dna. Cristina Span, BEI – Structured Finance & Joint Initiatives North, Central and South East Europe.

Companii expozante: companii din România, Europa și China vor fi prezente cu standuri de prezentare în cadrul evenimentului. Printre expozanți se numără Simtel România, cel mai dinamic integrator de proiecte solare din România, TESLA 50HZ din Cehia, care va monta și va pune în funcțiune o baterie de stocare chiar în timpul evenimentului și producătorul AstroEnergy, unul dintre cei mai importanți jucători internaționali.

Partenerul strategic al evenimentului este Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES, (organizație care cuprinde 109 membri, producători de energie regenerabilă din toate sursele (apă, vânt, soare, biomasă) cu o putere instalată de peste 1,8 GW și investiții în România de peste 2,7 miliarde Euro.

O dezbatere publică în domeniul energiei din surse regenerabile este un bun prilej pentru o expunere a problemelor și soluțiilor, a oportunităților, pentru ca toți jucătorii din domeniu să își facă auzită vocea. PATRES susține <viitorul verde al României> și în acest sens ne-am propus să fim <vocea> producătorilor de energie din surse regenerabile.  Dorim ca Solar Energy Bucharest Summit să fie un punct de plecare pentru o dezbatere amplă, ale cărei beneficii să fie luarea deciziilor care să favorizeze mediul investițional din România și, nu în ultimul rând, consumatorul de energie”, declară Dl Viorel Lefter, Președinte PATRES.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Revista Construcțiilor, InvesTenergy, Focus Energetic, Energy Center, Agerpres, Canal 33, Listă Firme, Financial Intelligence și SG Succes Grup.

SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT este organizat de Creative Communication, o agenție de comunicare și event planning cu peste 10 ani de experiență în organizarea evenimentelor de business. Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe  www.solarenergy-expo.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.