198
Cea de-a XIV-a ediție a festivalului Săptămâna Haferland se va desfășura în perioada 6-9 august, tema din acest an fiind „Dor de Transilvania”
Festivalul este organizat de Fundația Michael Schmidt în parteneriat cu Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui Senatului României și sub patronajul Nadiei Comăneci, invitată de onoare a acestei ediții
În 2026 se împlinesc 50 de ani de la performanța legendară a Nadiei la Jocurile Olimpice de la Montreal, când sportiva noastră a primit prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice
Deschiderea oficială a Săptămânii Haferland va avea loc joi, 6 august, la Archita
Programul reunește concerte de jazz și muzică tradițională, spectacole de teatru, expoziții, tururi ghidate și numeroase ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți, și poate fi descărcat de la adresa www.haferland.ro. Intrarea este gratuită la toate evenimentele
Nadia Comăneci va fi prezentă la Criț în ziua principală a evenimentului, duminică, 9 august
După discursurile oficiale, cei prezenți la Criț vor putea urmări prezentarea teaser-ului documentarului „Nadia. The Perfect Ten”
București, 3 august 2026. Cea de-a XIV-a ediție a festivalului Săptămâna Haferland, cel mai îndrăgit festival dedicat culturii și tradițiilor sașilor transilvăneni, își deschide porțile joi, 6 august, și va continua până duminică, 9 august, reunind circa 10.000 de vizitatori în zece sate istorice din Țara Ovăzului (Haferland): Archita, Viscri, Cloașterf, Bunești, Meșendorf, Rupea, Saschiz, Roadeș, Criț și Homorod.
În acest an, evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui Senatului României, dl Mircea Abrudean, și sub patronajul Nadiei Comăneci, personalitate de legendă a sportului mondial, prima gimnastă din istorie care a obținut o notă de 10 la Jocurile Olimpice, la Montreal, în 1976.
Ediția 2026 a festivalului are ca temă „Dor de Transilvania”, expresie ce evocă rădăcinile locale și istorice ale sașilor, al căror destin este legat de acest spațiu multicultural și plurilingv, cămin al unei civilizații tradiționale de limbă germană unice în Europa de Est.
„Noi, sașii, aparținem acestor locuri”, spune Michael Schmidt, președintele Fundației care îi poartă numele, coorganizatoarea festivalului Săptămâna Haferland. „După război, mulți sași au părăsit România și s-au integrat perfect în alte țări din Europa de Vest. Dar pentru noi «acasă» a continuat să însemne «aici», adică locurile din Haferland unde am crescut. Pentru noi, «acasă» înseamnă să ne amintim de unde venim și cărui loc îi aparținem, împreună cu părinții, bunicii și toți cei de dinaintea lor. Dorul de Transilvania este forța care îi face pe oameni să se întoarcă aici în fiecare an. Dorul nu privește doar înapoi, ci este și motivația de a reveni, de a reconstrui și de a transmite mai departe tradițiile și cultura sașilor. Le mulțumesc cu profundă recunoștință domnului Mircea Abrudean, care a avut generozitatea de a acorda festivalului nostru, pentru al doilea an consecutiv, Înaltul Patronaj al Președinției Senatului României, și Nadiei Comăneci, o legendă a sportului mondial, care ne face onoarea de a se afla pentru prima oară la Haferland.


