Rubik Garage, unul dintre cele mai apreciate programe de accelerare din țară. Înscrierile sunt deschise până pe 3 septembrie 2024!

0

Rubik Garage oferă startupurilor oportunități valoroase pentru scalarea în noi piețe europene, atragere de investiții, dar și acces la mentorat și resurse esențiale. Chambr, unul dintre startupurile ediției din 2022, demonstrează puterea acestui programe de a transforma soluțiile inovatoare în povești de succes.

În lumea startupurilor, unde resursele sunt limitate, programele de accelerare rămân adevărate instrumente prin care fondatorii de startup pot primi un sprijin esențial în călătoria lor. Printre principalele avantaje ale unui asemenea program se numără: accesul la resurse și mentorat, precum și posibilitatea de stabili conexiuni valoroase cu cei din industrie. 

Rubik Garage este unul dintre cele mai apreciate programe de accelerare din țară, care este pus în mișcare de către Rubik Hub / ADR Nord-Est. De-a lungul timpului, zeci de startupuri au trecut pragul acceleratorului, multe dintre acestea ridicând sume impresionante de investitiții ulterior. Un asemenea exemplu este și Chambr, care a fost selectat în 2022, din peste 120 de startupuri din România și de peste hotare, în cohorta Rubik Garage.

Gabriela Constantinescu și Alex Poe, cei doi co-fondatori, s-au bucurat de experiența acceleratorului, care i-a propulsat și către alte programe destinate startupurilor. După experiența Rubik Garage, Chambr a pivotat către o soluție de Learning & Development la Sales Enablement. 

Mai mult, au făcut parte și din acceleratorul Techstars Silicon Valley, unul dintre cele mai importante programe de acest tip din lume. Rata de acceptare a fost de 0,5%, iar în portofoliul acestora se numără peste 4400 de startupuri din 60 de țări. Chambr a finalizat programul în ianuarie 2024, iar aici au lansat un nou MVP și, după mai multe iterații, au obținut primii clienți plătitori. Chambr folosește acum inteligența artificială pentru a ajuta echipele de vânzări să încheie mai multe afaceri prin jocuri de rol. De asemenea, au obținut investiții de $130,000 de la investitori din companii precum Google, Nvidia, Microsoft și Salesforce. Pentru a-și consolida prezența pe piața americană, cei doi co-fondatori s-au mutat în San Francisco. 

Evoluția lor este un exemplu ce demonstrează impactul pozitiv al unui accelerator, precum Rubik Garage. De asemenea, succesul de care se bucură evidențiază cât de important este sprijinul pe care l-au primit în program pentru a naviga printre provocările din lumea startupurilor, mai ales prin ghidajul primit și accesul la o adevărată comunitate care să le fi alături la orice pas.

„Pe lângă metrici și alte lucruri concrete la care ne putem uita ca beneficii în urma programului, Rubik Garage ne-a ajutat să ne creștem încrederea și motivația. Deși mai puțin măsurabile, pentru noi au fost de departe cele mai importante ingrediente ca să accelerăm călătoria startupului nostru, Chambr”, povestește Gabriela.

Înscrierile sunt deschise în acceleratorul Rubik Garage

Rubik Hub a lansat înscrierile pentru a 7-a ediție a acceleratorului Rubik Garage. Programul este destinat startupurilor tech din Europa Centrală și de Sud-Est, oferindu-le sprijin pentru a-și crește veniturile, pentru a se extinde pe noi piețe și a atrage investiții. Mai mult decât atât, participarea este gratuită.

Eligibile sunt startupurile care au un MVP funcțional și care utilizează tehnologia pentru a aborda problemele într-un mod inovator. De asemenea, echipele trebuie să fie formate din cel puțin 2 membri. Deși toate verticalele sunt binevenite, startupurile de tipul B2B din domeniile medtech, deeptech, cybersecurity și edtech au un avantaj în selecție.

Orange România este partenerul strategic al acestei ediții, oferind un suport semnificativ. Startupul cu cel mai mare potențial va putea beneficia de o investiție Tech for Equity de la Fortech Products. Programul se desfășoară între 17 septembrie și 28 noiembrie, în format hibrid.

Înscrierile sunt deschise până pe 3 septembrie. Mai multe detalii despre program se găsesc aici: https://rubikhub.ro/rubik-garage/ 

Despre Rubik Hub

Rubik Hub, parte a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, oferă o experiență antreprenorială completă prin intermediul programelor sale, sprijinind startupurile să se dezvolte la nivel global într-un mediu care promovează inovația, creativitatea și colaborarea.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.