Code for Romania a primit prestigiosul Kluz Prize for PeaceTech, într-un eveniment din cadrul Adunării Generale ONU

0

Miercuri, 20 septembrie 2023, la New York, la o ceremonie organizată în cadrul evenimentelor din cadrul celei de-a 78-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite, Code for Romania / Commit Global a primit Premiul Kluz for PeaceTech. Premiul recunoaște felul în care organizația a utilizat tehnologia pentru promovarea păcii, reducerea conflictelor și protejarea demnității umane și a drepturilor omului în intervenția umanitară declanșată de războiul din Ucraina.

Bogdan Ivănel, președintele asociației a ridicat premiul la ceremonia care s-a desfășurat în urmă cu câteva ore la New York și a declarat: „două milioane de refugiați din Ucraina au primit informații, un acoperiș deasupra capului, acces la servicii medicale plus multe altele datorită intervenției realizate de Code for Romania. Pe lângă ei, alte zeci de milioane de oameni au primit sprijin prin soluțiile dezvoltate de noi. Acest premiu este încă o confirmare a faptului că munca noastră, pornită de aici, din România, poate fi un exemplu pentru întreaga lume. Chiar săptămâna trecută, la Haga am inaugurat Commit Global, organizația prin care ducem mai departe tot ce am învățat aici și vom vedea, în următorii ani, cum alte sute de milioane de oameni vor primi sprijin vital. Construim o Cruce Roșie digitală a secolului XXI, și o facem pornind de la o organizație românească. Sperăm că toți românii sunt mândri de succesul nostru de astăzi.

Pe lângă recunoașterea valorii intervenției realizate de Code for Romania prin ecosistemul său destinat intervenției umanitare, premiul constă și în 20.000 de dolari pentru a dezvolta proiecte existente sau pentru a îmbunătăți alte activități care contribuie la domeniul emergent rapid al tehnologiilor pentru pace.

Code for Romania este primul ONG din România care devine organizație globală, Commit Global urmând să își deschidă sediul central la Haga în următoarea perioadă, urmând să inaugureze puncte de lucru și în alte regiuni, în timp ce la București va funcționa principalul hub care va construi, testa și pilota toate soluțiile digitale care vor face înconjurul lumii. Organizațiile neguvernamentale din România vor fi primele care vor putea accesa aceste soluții, vor contribui la realizarea lor și vor beneficia absolut gratuit de ele.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.