„Timișoara 2023 la nesfârșit”, cu Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González

0

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”, organizat și finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și dedicat închiderii oficiale a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

„Timișoara 2023 la nesfârșit” va avea loc în perioada 7-10 decembrie 2023, în cinci locuri emblematice ale Timișoarei: Piața Unirii, Palatul Culturii, Cinema Timiș, Cinema Victoria și MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”. Evenimentul va reuni în program concerte, performance-uri, seminarii, conferințe, toate cu acces gratuit, produse de Centrul de Proiecte. Oferta culturală a lunii decembrie va fi completată de programul bogat de evenimente produse de operatori culturali, ca parte a programului Timișoara 2023.

„Suntem la finalul unui an al excelenței pentru Timișoara – și totodată punctul de start pentru un nou început. Vă invit pe fiecare să privim retrospectiv spre anul 2023, an în care Timișoara a fost, alături de orașele Veszprém din Ungaria și Elefsina din Grecia, sub reflectorul cultural al întregului continent. Am convingerea că Timișoara a reușit să contribuie în mod consistent și semnificativ, în acest an, la consolidarea unei bune imagini a României în Europa. Cu o moștenire culturală bogată, cu o comunitate artistică vie și foarte puternică, Timișoara a dovedit prin fiecare dintre miile de evenimente produse în acest an, forța unică pe care o are, de a aduce oamenii împreună, de a construi comunități puternice, de a reda și redescoperi locuri, de a crea conexiuni. Programul cultural național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii este un motor al unei transformării profunde și fără precedent a oamenilor, a comunităților, a locurilor și a orașului, iar toate aceste transformări vor avea un impact pozitiv puternic pe termen lung, aducând Timișoara mai aproape de valorile europene care au consacrat-o: libertate, democrație, stat de drept, toleranță, demnitate umană, egalitate, respectarea drepturilor omului, adică acele valori pe care cred că fiecare român, din orice colț al țării și le dorește și pentru care timișorenii au luptat. Momentul aniversar pe care îl pregătim pentru acest final de an și prin care marcăm totodată o nouă etapă a acestei călătorii unice, îmi doresc să ne aducă pe toți împreună în Piața Unirii și în toate locurile atât de frumoase ale acestui oraș. Vă invit să celebrăm împreună, Timișoara, din 7 decembrie, cu aceeași bucurie cu care sărbătorim fiecare nou început.”, a declarat Ramona Laczko David, Coordonatoarea programului Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii 

Timișoara 2023 la nesfârșit. Un eveniment despre oameni, comunități, locuri, conexiuni

În zilele 7-10 decembrie sărbătorim împreună momentul de împlinire a anului excepțional pentru Timișoara – anul Capitalei Europene a Culturii. Este o ocazie binevenită de a reflecta în mod colectiv asupra acestui parcurs unic pentru cultura și societatea românească și de a-i înțelege potențialul transformator pentru anii care vin. Cele patru zile explorează moduri de cultivare a memoriei, de celebrare a rezilienței și a spiritului curajos, deschis și avangardist al Timișoarei. Evenimentele reafirmă identitatea orașului și a comunităților lui, precum și felul în care acestea s-au îmbogățit prin experiența dată de șansa de a fi un oraș efervescent și relevant al culturii europene. Misiunea sărbătorii este de a pune în lumină un set de practici valoroase exersate de-a lungul programului cultural, care au marcat în mod fundamental ecosistemul artistic, social și uman, articulând o serie de principii pe baza cărora se va construi în viitor. Totodată, acești vectori de schimbare vor impulsiona în mod decisiv mișcarea de regenerare urbană, aflată în plin proces de desfășurare, iar celebrarea este cel mai bun moment de a afirma susținerea în continuare a acestor energii creatoare vitale pentru oraș.

„2023 este un an de succes. Anul în care Timișoara a schimbat prin cultură percepția despre România. Am reușit să le arătăm celor care ne-au vizitat sau care au intrat în contact cu programele culturale pe care le-am avut în alte orașe, cât de mult diferă prejudecățile lor de realitățile noastre. Timișoara este un oraș european. Strategia noastră prin care schimbăm comunitatea prin investiția în cultură continuă și anii viitori. 2023 este doar începutul unei călătorii în care punem în evidență cultura care respectă diversitatea pe care Timișoara o are. Este miza noastră de a arăta că atunci când investești în cultură aduci prosperitate comunității întregi. Le mulțumesc tuturor celor care fac parte din povestea de succes a Timișoarei”, a completat Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara. 

Programul evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit” va fi anunțat în data de 20 noiembrie 2023, pe site-ul online dedicat: continua.timisoara2023.eu/ro. 

Informații pe larg despre program vor fi prezentate în cadrul unei conferințe de presă, în data de 24 noiembrie 2023. 

Evenimentul „Timișoara 2023 la nesfârșit” este finanțat de Municipiul Timișoara și organizat de Centrul de Proiecte.

Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Programul cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” este susținut de: 

Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Cramele Recaș, Iulius Town, Linde Gaz România, Profi

Partener de mobilitate: Automobile Bavaria, MAN 

Transportator aerian oficial: Tarom 

Partener de conectivitate: Vodafone 

Broadcaster oficial: TVR

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara este o instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara. Facilitează accesul comunității la resurse și finanțează, din bugetul local al orașului, proiecte în cultură, educație, tineret, implicare civică, sport și mediu care dau viață unui un oraș creativ, dinamic și incluziv. Centrul de Proiecte funcționează ca organism de implementare al Municipiului Timișoara pentru Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.