Proiectul de Solidaritate Hands – Shaping our Future: O inițiativă comunitară pentru sprijinirea copiilor ucraineni din Arad

0

O echipă interculturală formată din 5 tineri din România, Ucraina și Franța rezidenți în Arad realizează cu sprijinul Asociației EIVA Arad un proiect local prin intermediul programului Corpul European de Solidaritate. Numele proiectului este Hands – Shaping our Future și este o inițiativă pentru sprijinirea copiilor ucraineni stabiliți în Arad ca urmare a războiului. 

Inițiativa începută în februarie 2022 oferă sprijin și mediere a integrării copiilor ucraineni în comunitatea arădeană. Majoritatea evenimentelor propuse sunt realizate prin intermediul activităților de învățare prin artă.

Despre Proiect:

Proiectul „Hands – Shaping our Future” are la bază dorința a 5 tineri, Roxana, Andreea Mia, Mariia, și Augustin de a contribui la integrarea armonioasă a copiilor ucraineni în comunitatea noastră arădeană prin dezvoltarea de oportunități de învățare prin artă, oferind un mediu sigur și incluziv.

Obiectivele Proiectului:

  1. Activități de Învățare: Furnizarea de ateliere de artă gratuite pentru 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, dezvoltându-le abilitățile artistice și creativitatea.
  2. Incluziune și Interculturalitate: Minimizarea decalajului dintre copiii ucraineni și cei români, oferind un spațiu de interculturalitate fără bariere sau prejudecăți.
  3. Dezvoltare Personală și Profesională: Dezvoltarea abilităților de management de proiect, digitale și de animație pentru membrii echipei.

Activități Desfășurate și Impact:

Echipa noastră a implementat cu succes 9 activități până în prezent, inclusiv ateliere de limba engleză, pictură,colaj, reciclare, jocuri interculturale, și un atelier de plantare pentru conștientizarea mediului înconjurător. Cu aproximativ 70 de copii participanți, feedback-ul pozitiv al părinților susține impactul pozitiv al proiectului.

Ateliere susținute până acum sunt:

Solidaritate și Incluziune – Atelier de Fotografie 

Beneficiile Reciclarii – Atelier de Decorațiuni din Sticle

Introducere în Pictură și Mediu Intercultural

Diversitate și Incluziune prin Jocuri de Societate

Atelier de Pictură Abstractă și Drepturile Copiilor

Dezvoltare Personală prin Colaj

Conștientizarea Mediului prin Plantare

EIVA este o organizație non-guvernamentală și non-profit, implicată în proiecte educaționale, culturale și sociale începând din anul 2013.

Pentru actualizări și detalii despre proiect, urmăriți-ne pe paginile de socializare: @hands.arad și @organizatia.eiva pe Instagram și Facebook. Mai multe informații sunt disponibile și pe site-ul organizației EIVA (www.eiva.ro).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.