Lansarea primului apel special Start ONG din 2026: 100 000 de euro pentru 10 proiecte care folosesc inovația ca să răspundă unor provocări actuale din comunități

by Echipa RomaniaPozitiva

𝐓𝐡𝐞 𝐏𝐨𝐰𝐞𝐫 𝐨𝐟 𝐑𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐲 este apelul special, lansat de Kaufland Romania și Act for Tomorrow, dedicat organizațiilor care vor să testeze soluții noi, aplicabile și relevante pentru probleme reale din educație, mediu, sănătate, incluziune, participare civică, cultură sau spațiul digital.

Sursa: aici.

Căutăm idei care schimbă felul în care o problemă este abordată. Inovația poate însemna o soluție testată pentru prima dată într-o comunitate, o abordare diferită față de intervențiile obișnuite sau un model de lucru care poate fi adaptat și în alte locuri.

Fiecare proiect finanțat va fi tratat ca o intervenție pilot, cu rezultate care pot fi documentate, adaptate sau replicate. Ne interesează proiectele care pot arăta clar ce problemă abordează, ce aduc nou, cum poate fi pusă soluția în practică și ce pot învăța alte organizații din modelul testat.

📌𝐁𝐮𝐠𝐞𝐭 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥: 100.000 euro

📌 𝐍𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐭𝐞: 10

📌𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞/𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭: între 5.000 și 10.000 euro

📌𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞: 18 mai 2026, între orele 09:00 și 16:00

📌𝐏𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞: apelul are 3 etape de selecție: evaluarea scrisorilor de intenție, în urma căreia vor fi alese 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞, evaluarea aplicațiilor dezvoltate, în urma căreia vor fi selectate 𝟏𝟓 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞, și etapa finală din cadrul 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐒𝐓𝐀𝐑𝐓 𝐎𝐍𝐆, unde proiectele vor fi prezentate în fața comisiei de evaluare, dintre care vor fi alese cele 𝟏𝟎 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞.

🟣𝐂𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚̆?

Pe 𝟏𝟖 𝐦𝐚𝐢, între 𝟎𝟗:𝟎𝟎 𝐬̦𝐢 𝟏𝟔:𝟎𝟎, trimiți la adresa 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐭𝐨𝐧𝐠@𝐚𝐜𝐭𝐟𝐨𝐫𝐭𝐨𝐦𝐨𝐫𝐫𝐨𝐰.𝐫𝐨 scrisoarea de intenție, fișa de lucru completată și documentele obligatorii menționate în regulament. De asemenea, este obligatorie completarea formularului disponibil: https://forms.gle/37ECrYEhoUb6eXW2A

Scrisoarea de intenție trebuie transmisă în format Word și trebuie să includă descrierea ideii de proiect, explicația elementului de inovație și un buget estimativ.

În acest apel, contează ideea, gradul de noutate, capacitatea de testare, comunicarea publică și potențialul proiectului de a deveni un model util și pentru alte comunități.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care sprijinim organizațiile mici să testeze idei curajoase, să crească și să transforme soluțiile bune în proiecte vizibile în comunitate.

Prin acest apel, Start ONG deschide o direcție importantă pentru organizațiile mici: finanțarea unor proiecte care privesc responsabilitatea ca formă de pregătire pentru viitor. Comunitățile de mâine se construiesc prin soluțiile pe care avem curajul să le testăm astăzi, iar inovația devine un instrument concret prin care ONG-urile pot răspunde mai bine unor probleme deja prezente în jurul lor.

Luni, 11 mai, de la ora 16:00, organizăm o sesiune online de întrebări și răspunsuri pentru organizațiile interesate să aplice la The Power of Responsibility. Vom discuta pe scurt despre apel, documentele necesare, scrisoarea de intenție, fișa de lucru și pașii de selecție. Înscriere aici:

https://forms.gle/EP4iHV4JZkjK7voB6

Regulamentul apelului, fișa de lucru și modelul scrisorii de intenție sunt disponibile aici: https://startong.ro/…/start-ong-lanseaza-primul-apel…/

You may also like

Leave a Comment