Râmnicu Vâlcea găzduiește consultarea regională privind viitorul buget al Uniunii Europene post-2027

by Echipa RomaniaPozitiva

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, în parteneriat cu G4Media, organizează evenimentul „Be a local COHERO”, dedicat consultării actorilor locali în contextul dezbaterilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.

Evenimentul va avea loc joi, 6 martie, în intervalul 10:00-14:00, la Consiliul Județean Vâlcea, în sala „Mircea cel Bătrân”, și va reuni reprezentanți ai administrației publice, mediului de afaceri, societății civile și beneficiari ai fondurilor europene.

Consultarea își propune să identifice prioritățile strategice ale comunității locale pentru următorul ciclu bugetar european. Concluziile și propunerile rezultate în urma dezbaterilor vor fi centralizate și transmise la nivel național și european, contribuind la dialogul privind arhitectura viitorului buget al Uniunii Europene.

Agenda evenimentului

10.00 – 10:30: Cuvinte de introducere

● Eusebiu Vețeleanu, Viceprimar, Municipiul Râmnicu Vâlcea

● Adrian Mihăilă, Administrator Public, Consiliul Județean Vâlcea

● Francesca Cristea, Head of Policy, Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

● Betina Burada, Administrator, Oltenia Bizza

10.30 – 12.00: Consultare cu privire la prioritățile locale pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027

● Prezentarea propunerii la nivel european despre următorul buget al UE post-2028 – Francesca

Cristea, Head of Policy, Europuls

● Consultarea invitaților prezenți

12.00 – 12.30: Pauză de cafea

12.30 – 13.30: Sesiune de informare despre modul în care funcționează instituțiile europene și prioritățile Uniunii Europene pentru tineri

Evenimentul face parte din proiectul COHERO4EU – Cohesion Heroes, co-finanțat de Uniunea Europeană, care urmărește să aducă mai aproape de cetățeni impactul concret al fondurilor europene și să faciliteze dialogul între comunitățile locale și nivelul decizional european.

De la aderarea la Uniunea Europeană, România a beneficiat de 89,4 miliarde de euro prin politica de coeziune, fonduri care au contribuit la modernizarea infrastructurii, dezvoltarea mediului antreprenorial și îmbunătățirea serviciilor publice.

Despre Europuls

Centrul de Expertiză Europeană EUROPULS este o organizaţie non-guvernamentală înființată în anul 2010 la Bruxelles de un grup de experți români în afaceri europene. Scopul acesteia este acela de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri, ateliere de lucru și conferinţe, printre participanții la aceste evenimente numărându-se comisari europeni, europarlamentari români şi străini, lideri politici,reprezentanți ai societăţii civile, experți şi jurnaliști.

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană consideră integrarea europeană o misiune esențială și își propune, în fiecare an, să inoveze modul în care aduce agenda europeană în România, abordând activ euroscepticismul și creând punți de dialog între cetățeni și Europa.

Mai multe detalii despre proiectele și activitatea Europuls puteți găsi aici: https://europuls.ro

You may also like

Leave a Comment