Premianții Galei Premiilor Participării Publice au adus pe scenă povești de breaking news civic

0

Cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice, organizată de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică pe 16 octombrie, a adus pe scenă persoane, grupuri civice și organizații, care au atras atenția sau au determinat autoritățile publice să rezolve probleme presante ale comunităților lor. 

Evenimentul este an de an un prilej de a le aduce recunoaștere persoanelor și organizațiilor ale căror inițiative aduc schimbări benefice în jurul lor. Demersurile civice premiate la Gală abordează subiecte de mediu, de interes local sau general, despre acces echitabil la educație, protejarea patrimoniului urban și natural, transparență decizională în rândul administrației publice, protejarea drepturilor unor comunități vulnerabile sau despre legi mai bune pentru sănătate, educație, protecție socială sau prevenirea violenței domestice. 

Premianții Galei Premiilor Participării, 2024:

Asociația Zi de BINE – Primul centru de recuperare pentru adolescenți cu dependențe

În premieră pentru sistemul de sănătate din România, Asociația Zi de BINE a inaugurat primul centru de stat dedicat recuperării adolescenților și tinerilor dependenți de droguri. Centrul C.R.E.A.A.Ti.V. (Centrul de Recuperare și Educație pentru Adolescenți și Tineri la Voila) este amplasat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina și reprezintă o soluție inovatoare, menită să răspundă unei nevoi acute, dar îndelung ignorate, din România. 

Grupul „Horpaz Atitudine Civică” – Un teren degradat a fost transformat într-un parc pentru comunitate

După o mobilizare impresionantă a locuitorilor din satul Horpaz, județul Iași, Grupul „Horpaz Atitudine Civică” a obținut o victorie majoră în efortul de a transforma un teren degradat într-un parc pentru comunitate. Consiliul Local a adoptat, în ianuarie 2024, hotărârea privind înființarea Parcului Horpaz-Ezăreni, marcând o reușită importantă pentru cetățeni și un pas semnificativ pentru îmbunătățirea calității vieții în zonă.

Asociația HELP Autism – Un pas uriaș: decontarea terapiei pentru persoanele cu autism 

Astăzi, după un deceniu de eforturi susținute, Asociația HELP Autism, împreună cu o rețea impresionantă de ONG-uri și parteneri, a reușit să obțină o victorie crucială în lupta pentru drepturile persoanelor cu autism. De la 1 octombrie 2023, terapiile pentru copiii și adulții cu tulburări din spectrul autist (TSA) vor fi decontate prin Subprogramul Național pe TSA, o măsură esențială care va transforma viețile a mii de familii din România.

Comunitatea civică din Parcul IOR – Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure” 

De mai bine de doi ani, Comunitatea civică din Parcul IOR, din sectorul 3 al Bucureștiului, luptă pentru protejarea unuia dintre cele mai mari spații verzi ale orașului. După numeroase proteste și acțiuni susținute, cetățenii au reușit să atragă atenția autorităților și continuă să se opună distrugerii masive a unei porțiuni de parc retrocedată.

Grupul Civic de la Tei – Cetățenii au decis, vor parfum de tei, nu betoane gri

Într-o demonstrație remarcabilă de mobilizare a comunității, Grupul Civic de la Tei din Mediaș a reușit să împiedice distrugerea unui spațiu verde valoros din centrul orașului. Locuitorii au intervenit imediat după ce administrația locală a anunțat un proiect de modernizare care presupunea tăierea teilor din parcul central, generând astfel o reacție rapidă și fermă din partea cetățenilor.

Rețeaua RO TSA, FEDRA și Asociația HELP Autism – Elevii cu cerințe educaționale speciale își păstrează locul în clase

În urma unei mobilizări exemplare, Rețeaua Organizațiilor în Autism (RO TSA), Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul

Autist (FEDRA) și Asociația HELP Autism au reușit să oprească o modificare a Legii Educației, care ar fi încălcat grav drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES). Campania s-a desfășurat la nivel național în perioada 12-17 mai 2023 și a culminat cu eliminarea unui alineat discriminatoriu din lege, care i-ar fi exclus pe elevii CES din viața școlară.

Asociația Ecologică Regională AER Muntenia Sud – Comunitatea luptă cu fabrica poluatoare

De aproape doi ani de zile, calitatea vieții oamenilor din Slobozia și Ciulnița se discută în sala de judecată, într-o luptă inegală între comunitatea reprezentată de Asociația Ecologică Regională AER Muntenia Sud și Clean Tech, o fabrică de neutralizare a deșeurilor animaliere care operează în zonă.

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) – Măsuri legislative care ne protejează de hărțuire la locul de muncă

După aproape trei ani de eforturi constante, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) a reușit să obțină o victorie importantă în lupta împotriva hărțuirii la locul de muncă. În 2024, România a ratificat Convenția nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), care prevede eliminarea hărțuirii și violenței în mediul profesional. Această decizie este o realizare esențială pentru protejarea tuturor angajaților, în special a celor mai vulnerabili, precum femeile și lucrătorii migranți.

Premiul “Votul publicului” : Asociația Codrii Iașilor – Protecție pentru pădurile seculare din jurul Iașului

Un pas major a fost făcut pentru protejarea pădurilor din zona Iașului, după ce Asociația Codrii Iașilor și comunitatea locală au obținut angajamentul autorităților pentru înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor. Această inițiativă, susținută de zeci de mii de locuitori și de numeroase organizații de mediu, marchează o victorie importantă în eforturile de protecție a pădurilor seculare din jurul orașului Iași.

Premiul special pentru tineret acordat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul Educației și Formării Profesionale : Asociația Arden – Jocuri video pentru o democrație reală

În era digitală, relația dintre tehnologie și cultura civică a devenit din ce în ce mai puternică, oferind cetățenilor modalități inovatoare de a se implica activ în procesele democratice. Jocurile Demostate și Vote it! se adresează pasionaților de tehnologie și democrație. 

Premiul Special acordat de CeRe: Comunitatea din Tufanu cu Icoană – Copiii din Tufanu nu se mai feresc de urși în drumul spre școală

Începând cu luna septembrie 2023, copiii de clasele V- VIII din Tufanu cu Icoană nu mai trebuie să meargă șapte kilometri, dus-întors, prin pădure, până la școala din centrul comunei. Datorită eforturilor susținute ale comunității, după ani și ani de neglijență, autoritățile locale au extins capacitatea școlii primare din sat, astfel încât să cuprindă și elevii de gimnaziu.

Premiul special CeRe “Un Stilou numit Putere” – pentru jurnalistele Andreea Archip și Eli Driu de la Școala 9

Premiul a fost acordat jurnalistelor Andreea Archip și Eli Driu de la Școala 9 care, în ultimii trei ani, au fost alături de locuitorii din Tufanu cu Icoană, nu doar pentru a le face cunoscute problemele, dar și pentru a le arăta că nu sunt invizibili.

Premiul Special CeRe – Solidaritate cu cetățenii hărțuiți pentru că își apără drepturile Stop intimidării cetățenilor care luptă pentru un mediu sănătos :

Cazul comunității Valea Putnei – Mestecăniș – Pojorâta, Cazul Ciulnița – Asociația Ecologică Regională AER Muntenia Sud, Cazul Floreasca Civică  

Ce au în comun aceste povești sunt abuzurile la adresa unor cetățeni obișnuiți, care încearcă să apere sănătatea celor din jur și mediul natural. Mai au în comun și dezechilibrul de putere: o mână de organizații cu fonduri limitate se luptă în instanță cu companii sau autorități cu resurse infinit mai mari.

Mai multe informații despre inițiativele premiate la Gală, dar și despre toate campaniile înscrise anul acesta la eveniment sunt disponibile în ZIARUL Galei  

Galerie cu fotografii de la eveniment sunt disponibile aici 

Mai multe informații despre Gala Premiilor Participării Publice sunt disponibile pe www.galacere.ro și pagina de FB dedicată 

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe: Împreună cu cetăţeni, organizaţii şi comunităţi, construim zi de zi o lume justă, echitabilă şi solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor publice

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.