306
Autor text: Mirela Ștețco. Textul a fost publicat inițial aici și apoi l-am preluat cu acordul autorului în contextul conversațiilor din spațiul public despre planurile cadru din educație din România, februarie 2025.
De când mă știu, iubesc dezbaterile.
Am și învățat asta în școală, mai ales în liceu, grație unui profesor care risca aproape zilnic să fie săltat de securiști (1978-1980). Mi-am antrenat mușchii și ca profesor, în campionatele de debate pentru elevi, cu vreo 12-15 ani în urmă. Am urmărit cu mult interes discuțiile pe tema planurilor-cadru, căutând perspective noi, unghiuri ce merită explorate aplicat, pentru a avea un produs mai bun.
Am aflat între timp, de la experți, că Facebook-ul e locul unde se ceartă bătrânii. La cei 64 de ani ai mei, am zis că aici e de mine. Dar m-am cam pierdut. Pare a se vorbi despre orice, mai puțin despre de ce-ul gâlcevei. De ce-ul ăla care ne spune că chiar ar fi timpul să facem ceva.
Unde suntem de fapt acum?
Iar aici se deschid niște întrebări la care ar ajuta să răspundem onest, înainte de orice fel discuție aplicată despre discipline, ore, trunchi comun și cdeos-uri și alte tehnicalități.
Sunt pregătiți absolvenții noștri de liceu să trăiască bine, să ia decizii bune pentru ei și pentru cei din jur, să aibă o carieră care să genereze plusvaloare și să le securizeze nevoile?
Cum se reflectă experiența de învățare pe care le-o asigură acum școala în indicatori critici de succes pentru o inserare bună în societate și pe piața muncii (literatie, numerație, digital, comportamente dezirabile, implicare civică etc)?
Ce se întâmplă cu ei, cu noi toți, dacă păstrăm ceea ce avem acum?
Cu răspunsul la aceste întrebări, putem face și un zoom in pe cadrul în care s-a așezat experiența lor până acum. Cea care a generat răspunsurile la întrebările de mai sus (ore, discipline, filiere, tipuri de examene etc).
Cred însă cu tărie că, mai ales noi, profesorii care iubim și copiii și profesia, ar merita să căutăm un răspuns la cea mai bună întrebare dintre toate:
cum ar putea arăta o experiență de învățare care să-i echipeze pe elevi pentru lumea în care ei vor trăi?
Abia apoi, privind (și) prin această lentilă, să vorbim despre:
cantitate vs calitate
centralizare vs autonomie
schimbare cu structură de sprijin (mentori, modele de bună practică, programe deștepte și manuale incitante, recunosterea muncii etc);
asumare de responsabilitate pe toată verticala educației
Și lista poate continua.
Argumentele nu pot fi despre “disciplina mea e mai importantă decât a ta”. Nici despre fără încă o oră la această disciplină copiii vor fi distruși. Nici despre “pe vremea mea”.
Suntem într-un impas și nu putem ieși din el decât împreună. Nu e vremea de război și în educație. E destul în jurul nostru.
Ar putea fi însă vremea pentru construcție. Pentru ceva ce ne e frică să facem, deși prima iteratie pe revizuirea planurilor cadru pentru liceu a început acum 25 de ani (halucinant, nu-i așa?)
Pentru că, dacă noi nu înțelegem și nu strângem rândurile, atunci cine?
Argumentele ajută să fie despre cum putem antrena mai bine minți și caractere. Pentru că din acest motiv avem școli. Altfel, facem homeschooling sau mergem spre școli online din alte țări.
