Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus plângere împotriva ordonanței de clasare în dosarul privitor la căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus plângere împotriva ordonanței de clasare a procurorului de caz Marius Iacob, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, în dosarul privitor la căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației

IICCMER consideră că soluția dispusă de procurorul de caz în dosarul nr. 281/76/P/2017 ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând autorităților în drept infirmarea soluției dispuse, cu consecința redeschiderii urmăririi penale și restituirii cauzei procurorului de caz în vederea completării urmăririi penale. 

Convins fiind de temeinicia plângerii penale formulate anterior, IICCMER semnalează faptul că din textul Ordonanței de clasare în cauză decurg o serie de dubii rezonabile legate de temeinicia și amploarea anchetei penale întreprinse, așa cum sunt acestea prevăzute atât de legislația națională, în speță Codul Penal, cât și de cea internațională, anume Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, reprezentanții Institutului semnalează maniera de administrare a probatoriului contrară intereselor cauzei. O astfel de atitudine, fără legătură cu dreptul la liberă interpretare a probelor, a dus la consemnarea neîntemeiată a unei serii de mărturii dezincriminatoare, dar lipsite total de fundament factologic, și ignorarea unui probatoriu consistent, care se găsea în denunțul formulat anterior și care întrunește toate condițiile de admisibilitate. La acestea se adaugă pasivitatea organelor de anchetă, pentru o lungă perioadă de timp, 2020-2023, acestea neîntreprinzând demersuri concrete pentru completarea probatoriului scris sau coroborarea mărturiilor cu înscrisurile existente. Deși, în diverse calități, au fost audiate o serie de persoane, care prin simpla comparație a mărturiilor cu înscrisurile prezentate nu aveau cum să se afle în posesia unor informații relevante pentru anchetă, martori-supraviețuitori ai căminelor-spital, accesibili organelor de anchetă, nu au fost audiați. O serie de mărturii incriminatoare, depuse în deplin temei, au fost înlăturate nejustificat. Astfel, ancheta, și prin ea adevărul, a fost lipsită de informații pe cât de credibile, pe atât de importante pentru elucidarea cauzei. Pe lângă toate acestea, considerațiile de ordin medical, cuprinse în textul ordonanței de clasare, sunt mai mult decât chestionabile în privința temeiniciei științifice, fiind menite nu atât să explice, cât mai ales să justifice.

„Credem că textul plângerii împotriva ordonanței de clasare, a declarat Președintele Executiv al IICCMER, Daniel Șandru, cuprinde indicii factologice mai mult decât relevante pentru redeschiderea urmăririi penale. Sunt convins, a continuat acesta, că victimele căminelor-spital din România comunistă ar fi meritat ca anchetatorii să compare mărturiile fostului personal de îngrijire din căminele-spital cu cele ale supraviețuitorilor. Mai ales că unii dintre ei au fost reabilitați, după încetarea relelor tratamente, la care au fost supuși cel puțin până în decembrie 1989. O astfel de soluție, sperăm noi temporară, nu pune doar problema capacității justiției românești de a instrumenta cauze complexe, în general. Ea pune mai ales problema disponibilității procurorilor de a folosi instrumentele și metodele, pe care le au la dispoziție de mult timp, pentru a ancheta și a aduce în fața justiției aceste cauze complexe.”

La 31.05.2017, IICCMER a depus la Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase față de minorii cu handicap sever instituționalizați în căminele-spital pentru minorii „nerecuperabili” din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației, aflate în administrarea Statului român în perioada regimului comunist. În concordanță cu stadiul de atunci al investigațiilor întreprinse de experții IICCMER, denunțul viza moartea a nu mai puțin de 771 minori aflați sub protecția statului comunist. 

Căminele pentru deficienți „nerecuperabili” erau unități de ocrotire a minorilor în vârstă de la 3 la 18 ani, suferinzi de boli cronice incurabile, fizice sau psihice, aşa cum stipula art. 5 din Legea nr.3/1970. Potrivit legilor aflate atunci în vigoare, aceste centre aveau menirea de a „asigura minorilor cazarea, întreţinerea completă, condiţiile de îngrijire şi tratament medical corespunzător menţinerii sau ameliorării sănătăţii, urmărind formarea deprinderilor de autoservire”.

La căminul-spital Cighid mortalitatea a fost de peste 80% din pacienții internați, la Păstrăveni, din 718 minori internați au decedat 394, iar la Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației au decedat cel puţin 279 de copii, dintr-un total de 782 internați.

La finele regimului comunist, în România funcţionau 23 de cămine pentru „minori deficienți nerecuperabili”, la care se adăugau 4 secţii în cămine-spital pentru adulţi, capacitatea totală fiind de 4465 de locuri. Unele dintre ele, așa cum este cel de la Plătărești, care funcționa în subordinea fostului Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, constituie obiectul altor plângeri penale înaintate autorităților în drept.

IICCMER consideră că dovezile directe și indirecte, dar și mărturiile strânse până în momentul de față, coroborate cu analiza politicilor comuniste de „ocrotire” a minorilor și de alocare a resurselor în acest scop, argumentează deplin supoziția existenței unui program de exterminare a acestei categorii sociale, cu scopul degrevării statului socialist de cheltuieli considerate de acesta „neproductive”. Coordonatorul investigației legată de căminele-spital este istoricul Florin S. Soare, expert IICCMER.