252
Autor text: Mirela Ștețco. Textul a fost publicat inițial aici și apoi l-am preluat cu acordul autorului în contextul conversațiilor din spațiul public despre planurile cadru din educație în România, februarie 2025.
Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine experiența de azi a fost realmente copleșitoare.
Îmi doream mult să vorbesc cu bucurie și cu recunoștință despre cel puțin 3 puncte forte ale constructului pus în dezbatere publică:
oferă o soluție sistemică la o problemă sistemică majoră: performanța îngrijorător de scăzută a sistemului nostru educațional. Afirmația se bazează pe indicatori imposibil de contestat când vine vorba despre rata de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar, literatie, numerație, alfabetizare științifică, civică, digitală.
Dacă e să punem adevărul pe masă – numărul de discipline și de ore impuse nu ne-a ajutat mai deloc, pentru că nu este despre cantitate, ci despre calitate. Dacă am tripla nr de ore de istorie, geografie, latină, elevii noștri n-ar fi neapărat mai patrioți. Poate colegi de vârsta mea își amintesc și care a fost efectul asupra noastră când Ceaușescu a făcut ast.
Ce aduce nou acest construct construit în jurul elevului este faptul că ia în calcul toate variabilele critice, iar asta nu e deloc ușor: un profil al absolventului foarte bine racordat la nevoile viitorului, cerințele de pe piața muncii și din zona pregătirii terțiare, normele didactice, un nr de ore și de discipline care să nu sufoce elevul și să-i permită atât pregătirea de bază, cât și pregătirea pentru un anumit traseu de carieră și pentru studii avansate.
propune un traseu de învățare coerent, predictibil, gestionabil pentru fiecare elev, de la fiecare dintre cele 3 filiere și 36 de specializări. Cu suficiente ore pentru laborator/practică. Cu suficiente opțiuni pentru ca fiecare elev să-și găsească drumul.
face un pas important în direcția descentralizării, oferind un răspuns concret la ceva ce am cerut cu toții – elevi, profesori, directori, părinți, mediu de business etc – mai multă autonomie.
Mi-ar fi plăcut grozav să putem privi cu toții, măcar pentru o clipă, prin lentila aceasta generoasă a oportunităților oferite de autonomie, după care am tot tânjit: elevi care își pot alege nu doar profilul și specializarea, ci și câteva experiențe complementare, de la teatru la robotică, de la IA la perspective globale sau istorie locală; profesori care vor avea un cadru oficial pentru ceea ce făceau cu elevii în timpul lor liber: dezbateri, jurnalism, proiecte de mediu; directori care, alături de corpul profesoral, de elevi, de autoritățile locale și de mediul de business pot gândi o ofertă educațională care să transforme școala lor în prima opțiune pentru orice elev; părinți care văd cum copiii lor se pot pregăti pentru bac, pentru facultate, pentru pasiuni complementare, în cadrul programului normal, fără meditații, fără plătit cursuri/programe în afara școlii.
În capul meu, această autonomie ne va responsabiliza pe fiecare în parte și vom reuși să readucem în școală bucuria de a învăța. Bucuria de a experimenta colaborarea, inter și transdisciplinaritatea. Bucuria de a avea aproape oameni din business, din mediul asociativ.
Cumva, felul în care au curs lucrurile mi-a sugușat încrederea și bucuria.
Mi-ar plăcea atât de mult să nu ne mai uităm la educație ca la un teren de luptă, ci ca la un spațiu care ne aduce împreună. Pentru că în educație nu poate fi despre cine strigă mai tare, despre cine e mai sindicalist sau mai patriot decât altul, despre cine are o materie mai importantă decât alta, ci despre cum putem găsi soluțiile necesare astfel încât, la următoarea evaluare de sistem, să ajungem în top 5 sisteme educaționale din Europa.
Mi-ar plăcea mult să onorăm profesia și cadrul academic ce ne găzduiește arătând altfel că ne pasă: ascultând pentru a înțelege, mai ales punctele de vedere care ne contrazic perspectiva; onorând buna-credință și profesionalismul celor care au muncit pentru a aduce în fața noastră, cu deschidere și smerenie, un proiect pe care și-l doresc și mai bun în urma integrării feedback-ului nostru; alegând să onorăm cu prezența noastră până la capăt o întâlnire care nu a fost doar despre ce am eu de spus, ci despre cum, armonizând ceea ce avem cu toții de spus, putem ajunge la un pact pentru viitorul copiilor noștri.
Mi-ar plăcea mult să văd aproape și să aud vocea experților în curriculum din facultățile de științe ale educației.
Vreau să mulțumesc aici domnului Gabi Vrinceanu pentru calitatea excepțională a muncii sale și a colegilor săi. Cine crede că e ușor să construiești măcar un plan-cadru care să răspundă tuturor constrângerilor și tuturor nevoilor legitime e provocat să încerce.
Gând de recunoștință se îndreaptă astăzi și spre domnul Bogdan Cristescu, pentru felul absolut remarcabil în care a reușit să ne aducă și să ne țină împreună: cu umor și cu fermitate, cu multă căldură și cu atenție la a crea spațiu pentru toate vocile ecosistemului educațional.
