239
Autor text: Mirela Ștețco. Textul a fost publicat inițial aici și apoi l-am preluat cu acordul autorului în contextul conversațiilor din spațiul public despre planurile cadru din educație în România, februarie 2025.
Ce faci când cârpelile nu mai funcționează?
Ce faci când ai un construct transformational care aduce cu sine o schimbare de paradigmă, care are nevoie de un nou tip de mindset, care mizează pe încredere și colaborare, dar cei mulți dintre cei care trebuie să-l implementeze par încremeniți în alte vremuri?
Ce faci când toate astea se întâmplă într-o țară fără proiect de țară, fără un pact pe educație, fără un nivel minim de încredere între cei care formează ecosistemul educațional, fără stabilitate politică.
M-am uitat la cum arată ministrul educației după nici două luni de la preluarea mandatului.
Și știu câtă nevoie au copiii noștri ca el să fie vizionar, puternic, curajos.
Câtă nevoie avem noi, cu toții, ca el și echipa lui să ne dea direcție și încredere, să ne ajute sau să ne provoace să ieșim din neputință și din dezbinare.
Fără bătut cu pumnul în masă.
Fără discursuri patriotarde.
Fără salvatori de ocazie și soluții magice.
Cu argumente bazate pe date, nu pe datul cu părerea.
Cu eleganță în exprimare și pragmatism în acțiune.
Cu puterea de a asculta profund, fără judecată.
Eu mi-am amintit azi că fiecare dintre noi poartă cu sine, încă de la naștere, o trăistuță cu căldicele-molicele (minunată povestea lui Claude Steiner) și că stă în puterea noastră să dăm încredere, putere și curaj celor care au lupte grele.
