22 proiecte sportive vor pune Orașul Timișoara în Mișcare în anul 2023

0

Proiectele sportive care pun Orașul în mișcare

22 proiecte sportive vor pune Orașul în Mișcare în anul 2023 cu finanțare de la bugetul alocate de către Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Și anul acesta ramuri ca rugby, escaladă, sporturi nautice, fotbal, dans sportiv, alergare, haltere, volei, scrimă, fotbal american, squash, arte marțiale sunt susținute să crească gradul de practicare a sportului și a mișcării pentru cât mai mulți cetățeni.

Suma totală dedicată sportului de performanță și sportului de masă alocată prin programul de finanțare este de 2.500.000 lei. În total au fost depuse 28 de proiecte. 18 dintre ele au fost finanțate în prima etapă de examinare, iar după contestații încă 4 proiecte au urcat peste linie. Evaluarea și selecția acestora a fost făcută de experți independenți.

În ultimii doi ani, prin finanțările nerambursabile cu sume de la bugetul local al Municipiului Timișoara, au fost finanțate în total 35 de proiecte sportive, în valoare de 3.000.000 de lei: 15 proiecte finanțare cu 1.000.000 în anul 2021 și 20 de proiecte finanțate cu 2.000.000 de lei în anul 2022.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara este o instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara, care facilitează accesul comunității la resurse și finanțează, din bugetul local, proiecte în cultură, educație, tineret, implicare civică, sport și mediu, care dau viață unui un oraș creativ, dinamic și incluziv. Centrul de Proiecte este organismul de implementare al Municipiului Timișoara pentru Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.