Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Plajă accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi

0

Plajă  accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi

Mare și plajă pentru TOȚI!

De sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 10.30, pentru al treilea an consecutiv, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța pune la dispoziția turiștilor cu nevoi speciale de pe Litoral, plaja accesibilizată de la PUPA BEACH din Mamaia pentru a oferi egalitate de șanse și un turism civilizat, deschis tuturor.

Funcțională din luna august 2017, plaja a atras la mare în fiecare an un număr mare de  persoane cu nevoi speciale și insoțitorii acestora din țară și din străinătate.

Și anul acesta cei care vin la mare beneficiază gratuit de cele trei scaune flotabile, cu care pot intra în apa mării fără niciun fel de riscuri, numărul de șezlonguri a ajuns la 30, dintre care 10 șezlonguri adaptate și 20 normale. Asociația Împreună pentru Viitor Constanța și concesionarul plajei private au amenajat o bibliotecă pe plajă și un loc magic Amintire de la mare – unde turiștii se pot fotografia într-un cadru vesel, în acord cu soarele și marea. Pentru că s-a cerut anul trecut pe plajă se poate găsi o cabină unde se pot schimba persoanele cu disabilității.

Pe toată perioada verii, voluntari ai asociației Împreună penru Viitor Constanța vor fi prezenți zilnic, de la orele 08.00-18.00, care vor oferi ajutor și infomații turiștilor care au ales să-și petreacă vacanța la PUPA BEACH. Reamintim că prima plajă din România pentru persoanele cu nevoi speciale a fost creată în cadrul proiectului „Plajă și mare pentru TOȚI” cu ajutorul unor sponsori inimoși.

Primăria Constanța ne-a ajutat cu toaleta acesibilizată și a alocat 4 locuri de parcare chiar în zona plajei iar accesul pe plajă este usor de făcut.

„Când vedem chipurile fericite a persoanelor care vin, uneori pentru prima dată la mare și care reușesc să ajungă și în apă ne dăm seama cât de ușor poți aduce bucurie în sufletul unei persoane și acest lucru ne motivează să facem în continuare proiecte utile”, a declarat Mihaela Căruțașu, președinte Asociația Împreună pentru Viitor Constanța.

Mulțumim Ramonei Voicu, concesionarul plajei PUPA BEACH, care a avut încredere în proiect și continuă să-l suțină.

www.ipv-ong.ro

FB : https://www.facebook.com/ipvconstanta/

Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa

Misiune: Împreună oferim copiilor şi tinerilor fără posibilităţi şansa de a schimba viitorul prin educaţie şi dezvoltarea comunităţii în care trăiesc. Acordăm sprijin oricărei persoane în nevoie şi promovăm implicarea şi voluntariatul ca instrumente de evoluţie socială.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.