De 1 mai vamaioții vor fi încurajați să petreacă responsabil la Cortul de Chill ALIAT

0

Anul acesta, miile de turiști așteptați în Vama Veche vor avea la dispoziție un spațiu de relaxare, prevenire și diminuare a efectelor consumului abuziv de alcool: Cortul de Chill al specialiștilor ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și  Toxicomaniilor).

aliat

Este pentru prima dată când echipa ALIAT aduce în Vamă Cortul de Chill: programul de reducere a consecințelor negative asociate abuzului de alcool („Harm Reduction”), în cadrul concertelor si festivalurilor, unic în România. Cortul va fi deschis de joi, 30 aprilie, pâna duminică, 3 mai, iar responsabilii ALIAT vor lucra 16 ore pe zi, între orele 10 a.m – 4 a.m pentru a preveni problemele asociate abuzului de alcool și pentru a educa turiștii cu privire la ce înseamnă să petreci având grijă de sănătatea ta și a celorlalți.

„Cortul de Chill ALIAT este primul program de Harm Reduction în consumul abuziv de alcool în spații recreative din țară și își propune, pentru al treilea an consecutiv, să creeze un spațiu de siguranță și relaxare pentru beneficiari, să aducă informații despre ce înseamnă un consum periculos de alcool și cum să previi accidentele și consecințele negative asociate abuzului de alcool. Specialiștii și voluntarii noștri sunt instruiți să fie disponibili pentru nevoile oamenilor fără a fi intruzivi. Nu suntem acolo să le ținem predici oamenilor, doar să-i ajutăm dacă au nevoie de informațiile și de ajutorul nostru. Suntem recunoscători Primăriei comunei Limanu pentru că ne-a aprobat cererea de a aduce Cortul de Chill în Vama Veche anul acesta și tuturor celor care vor avea curiozitatea de a veni să ne cunoască”, explică Eugen Hriscu, Director Ştiintific al ALIAT.

Turiștii sunt așteptați la cort fie că doresc să discute gratuit cu un consilier ALIAT, fie că vin doar pentru a-și încărca telefonul sau pentru  o apă sau un ceai.

Câteva exemple de mesaje pe care specialiștii ALIAT doresc să le transmită participanților la petrecerile care vor avea loc în Vama Veche în perioada 1 – 3 mai:

  • Dacă vă deplasați, folosiți mijloace de transport în comun sau alegeți șofer pe cineva care nu bea alcool.
  • Nu lăsa un prieten singur, în urmă – stabiliți un punct unde să vă puteți întâlni în caz că vă separați!
  • Mănâncă ceva înainte de a începe să bei!
  • Alcoolul deshidratează. Dacă ți-e sete, bea apă sau suc, îți va fi mai ușoară dimineața!
  • Aveți  grijă unul de celălalt! Ajută-ți prietenii să nu intre în situații periculoase (agresiuni, violență, să intre în mare pe timp de noapte)!

În paralel, pentru prima dată în Vamă, specialiștii ALIAT vor străbate plaja pe timpul nopții pentru a identifica persoane aflate la risc și pentru a le oferi sprijin la nevoie.

Proiectul “Cortul de Chill” de reducere a consecințelor negative asociate abuzului de alcool în spații recreative face parte din programul Alcohelp, creat și derulat în ultimii 5 ani de ALIAT cu sprijinul financiar al HEINEKEN Romania .

„După rezultatele Caravanei Alcohelp din ultimii 5 ani și ale Cortului de Chill de la Festivalul Padina din ultimii 2 ani, ne-am bucurat să ajutăm echipa ALIAT în a pune Vama Veche pe harta mondială a locurilor în care, în mijlocul petrecerii continue, ai la dispoziție un spațiu de recreere, dedicat promovării sănătății și responsabilității față de sine și față de ceilalți, atunci când consumi alcool”, spune Onno Rombouts, Managing Director HEINEKEN Romania.

Pentru mai multe informații, vizitați „Cortul de Chill ALIAT” din Vama Veche sau www.alcohelp.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează