YouthBank Cluj a lansat al optulea fond de finanțare, în valoare de 17.500 de lei

0

Liceenii clujeni au în acest an la dispozițe suma de 17.500 de lei pentru a iniţia și dezvolta proiecte din domenii diverse, prin intermediul programului YouthBank Cluj.

A fost lansat concursul de finanțare de proiecte al ediției curente YouthBank Cluj. Liceenii clujeni au șansa de a primi finanţări în valoare de până la 2.500 de lei de la echipa YouthBank, pentru proiecte care să aibă impact asupra comunității.

afis YB

 

Administrat de către un grup de liceeni selectați și formați, YouthBank urmărește constituirea, promovarea și administrarea transparentă a unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceeni. Este un mecanism prin care sunt încurajate comportamente ale tinerilor legate de filantropie, inițiativă civică, responsabilitate, antreprenoriat.

În perioada octombrie 2013 – februarie 2014, echipa YouthBank Cluj formată din 13 liceeni, a creat un fond în valoare de 17.500 lei. Fondul a fost creat prin intermediul unor mecanisme precum vânzarea de felicitări, două acțiuni de strângere de fonduri la Iulius Mall și prin organizarea a două evenimente – un maraton de dans și o licitație de experiențe. Totodată, organizatorii festivalului Jazz in the Park au decis să susțină un proiect inițiat de liceeni prin fondul YouthBank. Banii mobilizați de echipa YouthBank prin intermediul acestor mecanisme au fost dublați de partenerul național al programului, BRD – Groupe Societe Generale.

“Sper ca anul acesta să aplice cât mai mulți liceeni, astfel ca toată munca noastră depusă până acum, cu și prin ajutorul comunității, să poată fi valorificată înapoi în comunitate. Dorim să vedem atât proiectele care deja au o tradiție în YouthBank, îmbunătățite, cât și noi idei, gata să fie implementate, gata să schimbe ceva în viața noastră.”, a declarat Andreea Neșu, elevă în clasa a XII-a la “Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu “, membră a echipei YouthBank Cluj.

Aplicația la cea de-a opta rundă de finanțări oferite de YouthBank Cluj este condiționată de următoarele:

  • Echipa care aplică trebuie să fie alcătuită din cel puțin 3 tineri din liceele din Cluj-Napoca
  • Proiectele propuse trebuie să se desfășoare în județul Cluj
  • Suma cerută pentru un proiect nu trebuie să depășească 2.500 de lei
  • Echipa aplicantă trebuie să colaboreze cu o organizaţie non-guvernamentală (asociaţie sau fundaţie) sau cu o persoană adultă pentru a asigura evidenţa contabilă şi financiară a proiectului;
  • Aplicația trebuie să fie trimisă până la termenul limită (21 martie 2014, ora 23:59)
  • Informațiile primite trebuie să fie clare

Alexandra Giurgiu, elevă la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu și membră a echipei “IMPACTIII”, care a primit finanțare din partea YouthBank Cluj în edițiile anterioare, mărturisește despre experiența YouthBank: “Aplicarea pentru finanţarea YouthBank aduce atât şansa unui ajutor financiar, care porneşte deseori proiectul aplicanţilor, cât şi un lung şir de evenimente din care se trag multe învăţături, precum: scrierea proiectului, planificarea activităților și implementarea proiectului, comunicare, muncă în echipă şi nu numai. YouthBank a constituit un ajutor foarte important pentru proiectele Ghibstock editiile II, III, IV și pentru „nașterea” proiectului Seek and Discover Cluj-Napoca, ale Clubului IMPACTIII din Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”.”

Aplicațiile pot fi trimise până la adresa cluj@youthbank.ro până la data de 21 martie 2014. Înscrierea se face pe baza formularului-tip de aplicare și a formularului de buget care pot fi descărcate, împreună cu ghidul de finanțare al concursului, de pe site-ul www.cluj.youthbank.ro.

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în România în anul 2006 programul YouthBank, adaptând și dezvoltând cu sprijinul Fundației Comunitare din Irlanda de Nord un model de implicare a tinerilor în viața comunității prin acordarea de finanțări locale.

Programul a fost pus în practică în etapa pilot în Cluj-Napoca, fiind continuat și dezvoltat local de către Fundația Comunitară Cluj începând cu anul 2008. Din 2009, Asociația pentru Relații Comunitare a sprijinit extinderea și consolidarea unei rețele de parteneri locali și echipe locale YouthBank în 14 comunități.

În prezent, programul se derulează în Alba Iulia, Bacău, Baraolt, București, Cluj-Napoca, Făgăraș, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Tîrgu-Mureș, pe baza unui set comun de principii și standarde agreate de către partenerii locali și naționali ai programului.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează