WWF: scrisoare deschisă presei românești: DA autostrăzilor, NU distrugerii naturii

0

Scrisoare deschisă presei românești: DA autostrăzilor, NU distrugerii naturii

sursa: comunicat de presa WWF Romania

Înainte de toate, vă mulțumim cu sinceritate pentru frecvența și grija cu care vă aplecați asupra subiectelor de mediu, realități grave care ne afectează pe toți în aceeași măsură și pe termen lung. Vă asigurăm că această preocupare a dvs. ne întărește eforturile și motivația în munca noastră din fiecare zi.

Se întâmplă, totuși, ca aceste subiecte – în ultimul timp atât de urmărite de opinia publică – să fie prezentate parțial eronat în mass-media, spre dezamăgirea noastră și, mai ales, spre formarea unei imagini greșite a publicului asupra temelor prezentate. E și cazul materialelor de presă din ultimele săptămâni, care vorbesc despre continuarea lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva. În  știri, reportaje filmate sau articole în presa scrisă deopotrivă, apar în prezentarea subiectului, exprimări ca: „ecologiștii sunt supărați și amenință că se vor plânge la Comisia Europeană”, titluri ca „Pasaje pentru fiare” sau sintagme cel puțin nefericite, ca „autostradă ecologică”. Acestea și multe altele similare transmit publicului un mesaj deformat sau, în cel mai bun caz, îndepărtat de realitate. De aceea, e datoria noastră să aducem – dumneavoastră și publicului – câteva lămuriri. Vă invităm să le parcurgeți, pentru ca viitoarele materiale redactate de dumneavoastră să fie mai bine documentate, iar mesajul lor mai bine înțeles de publicul larg, pentru binele tuturor:

n Fragmentarea habitatelor ursului brun, căpriorului, râsului sau jderului, fragmentare cauzată de infrastructura de transport, e cunoscută de organismele Uniunii Europene ca ameninţare gravă pentru biodiversitate. Rezolvarea problemei a devenit o preocupare majoră, oficială a Comisiei Europene și, în nici un caz, ea nu este un moft al organizațiiilor de mediu sau un deziderat opțional.

Nici păstrarea integrității siturilor Natura 2000 nu este o simplă dorință a organizațiilor de mediu, ci, subliniem, un angajament pe care Romania și l-a luat odată cu aderarea la Uniunea Europeană. De aceea,  demersurile WWF-România, alături de cele ale Comisiei Europene, nu fac decât să reamintească statului roman că acest angajament trebuie respectat și că, în caz contrar, România, cetățenii ei în fapt, vor plăti sume uriașe, ca sancțiune.

WWF-România, în nici un caz, nu se opune construirii de autostrăzi, dezvoltării economice în general. Dimpotrivă, susținem dezvoltarea infrastructurii naționale, însă numai cu condiția ca studii de impact asupra mediului corect realizate să stea la baza lucrărilor, astfel încât România să nu se abată de la calea dezvoltării durabile pe termen mediu și lung.

Așa stând lucrurile, vă asigurăm că suntem oricând la dispoziția dumneavoastră, pentru informații detaliate și, mai ales, pentru a vă prezenta, corect și în întregime, demersurile WWF-România în acest domeniu. Alăturăm mesajului nostru și un alt document lămuritor – Poziția WWF-România față de integrarea obiectivelor de conservare a biodiversității în Programul operațional sectorial pentru transport 2014-2020, împreună cu Memorandum-ul înaintat Comisiei Europene în 2011 de WWF, Asociația Zarand și alte organizații de mediu din România, un document care atrage atenția asupra pericolului ca traseul planificat al autostrăzii Lugoj-Deva să secționeze coridorul ecologic dintre munții Apuseni și Carpații Meridionali, cu consecințe dezastruoase asupra populației de carnivore mari din regiune.

Cu cele mai bune gânduri,

WWF-România

 

logo online wwf 2013Despre WWF (World Wide Fund for Nature): înfiinţată în 1961, WWF este cea mai importantă organizaţie internaţională care desfășoară proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări, cu mai mult de 5000 de angajați și peste 5.000.000 de susținători. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii: www.wwf.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează