Vom avea pista de alergare sub Tampa, in Brasov!

0

Proiectul postat pe site-ul ţaraluiandrei.ro a fost desemnat câştigătorul lunii ianuarie, peste 19.000 de persoane dându-şi votul pentru realizarea lui. Iniţiatorii proiectului vor primi 5000 de euro şi promit că, în august, braşovenii vor avea un traseu de jogging ca în Europa.

Proiectul „Pistă de alergare la poalele Tâmpei”, postat pe site-ul taraluiandrei.ro, la concursul din „Oraşul tău”, a atras cele mai multe voturi şi astfel, a fost desemnat proiectul câştigător al lunii ianuarie. Proiectul a fost propus de Ioana Adela Bota, în colaborare cu organizaţia Cetatea Braşovului, la sfârşitul lunii decembrie şi a reuşit să adune într-o lună cam o treime din voturile exprimate de vizitatorii site-ului, peste 19.000.

Buget de sponsorizare: 5.000 de euro

Iniţiatorii proiectului spun că au aplicat la acest site pentru a putea obţine finanţare. Proiectul desemnat câştigător, în urma voturilor, este sponsorizat cu 5000 de euro. „Aceşti bani vor fi folosiţi pentru obţinerea autorizaţiilor, pentru amenajarea ariilor şi pentru realizarea aparatelor”, explică Răzvan Ţiţeiu, de la Asociaţia Cetatea Braşovului. „Ideea acestui proiect a fost de a amenaja un spaţiu de agrement asemănător cu ce am văzut în alte ţări. În plus, în Braşov, tot mai multă lume a început să alerge. Am vrut să oferim o structură mai organizată pentru practicarea acestui sport”, mai spune Răzvan Ţiţeiu.” 
 
 Aici articolul integral in Buna Ziua Brasov!

PS 1: Şi noi am susţinut acest proiect! Iată linkul articolului respectiv!

PS 2: Multumim pentru informatie Mihaela!

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează