Vibrația fluierului: de la Călămâzdră la Bunele Domnului. Avanpremieră la festivalul de la Jina

0

Proiecţia filmului Vibrația fluierului, cea mai recentă producție semnată Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 22:00 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezența miilor de spectatori ai festivalului și a regizorului Dumitru Budrala.

Vibrația fluierului este o experiență meditativă, un periplu fabulos în sufletul unor veritabili oameni ai muntelui, artiști ai naturii, păstorii care cântă la fluier pe crestele Carpatilor, o radiografie muzicală a istoriei și mitologiei unor localități vechi din mărginime. Transmisă din tată în fiu, asemenea celorlalte taine ale păstoritului, tradiția cântatului la fluier nu are doar o valoare inițiatică, ci mai ales una identitară.

Filmul explorează mitologia cântatului la fluier și o serie de ritualuri ce sunt menite să aducă liniștea și bunăstarea comunităților de păstori: tinerii curajoși se inițiază în tainele fluierului punând-u-și o „călămâzdră” în sân – ca o mantră a invulnerabilității – , cine poate cânta o temă de nouă ori dintr-un suflu va fi dus pe alte taramuri de bunele domnului”, iar fluierul fermecat care îndepărtează gadina este obiectul magic dorit de toți păstorii.

Fascinația regizorului pentru realismul magic al existenţei de păstor este redată de această pelicula remarcabilă, un amestec poetic echilibrat de muzică, mitologie, meditație, imagine și poveste. Cadrele aeriene panoramice ale munților, reprezentările animate ale miturilor și ritualurilor, dar mai ales muzica unor maeștri ai fluierului creează o experiență cinematografică de excepție ce va fi proiectată sus, pe munte.

Am încercat să redau în acest film frumusețea muzicii păstorilor din Carpați, metafizica sunetului de fluier, acest instrument ancestral care a însoțit mereu viața păstorului român presărată cu tradiții și reguli neschimbate de secole. Participanții la festival vor avea șansa de a viziona filmul în avanpremieră sâmbătă, în aer liber, sus, pe munte, într-un cadru fabulos”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator Astra Film Sibiu.

Un trailer al filmului poate fi urmărit aici: http://bit.ly/Vibratia

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează