Top 10 lucruri inedite despre primul Festival dedicat Promenadei

0

Festivalul Promenadelor Brașovului, o promisiune

  • Top 10 lucruri inedite despre primul Festival dedicat Promenadei.

  • Una dintre expoziții rămâne deschisă la Bastionul Graft.

  • Promisiunea organizatorilor la finalul primei ediții.

va multumim

Timp de 15 zile, în perioada 8 – 22 iulie, mii de brașoveni și turiști au acceptat invitația de a ieși în oraș, altfel decât până acum, printr-un Festival dedicat revalorificării spațiilor istorice de promenadă ale Brașovului. Locurile preferate de loisir din perioada Belle Époque au fost puse în valoare din nou, prin modalități creative concepute de artiști și organizatori. Acestea sunt: Promenada de Sus (Sub Tâmpa), Promenada de Jos (Parcul Titulescu), Promenada Regală (lângă Bastionul Graft și După Ziduri), dar și Piața Sfatului unde Festivalul s-a încheiat printr-un al treilea concert de amploare, cu promisiunea revenirii în anul 2018.

Expoziția-eveniment „Lumea Promenadelor. Dantele”, se continuă la Bastionul Graft

Expoziția „Lumea Promenadelor. Dantele”, parte din Festival, mai poate fi vizitată până la sfârșitul lunii octombrie la Bastionul Graft. Expoziția este realizată de prof univ. Adina Nanu, personalitate marcantă a istoriei vestimentației în România, cu o experiență de peste 50 de ani de cercetare în domeniu. În primele patru zile ale expoziției, aceasta a fost vizitată de peste 400 de persoane, marcând succesul unor astfel de inițiative. Expoziția redă eleganța vestimetației de sfârșit de secol XIX, specifice Promenadei, prin costume alese dintr-o epocă în care plimbarea însemna un act de cultură, dincolo de preferința pentru socializare. Conceptul expoziției este semnat de către Adina Nanu, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, și de către Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Primul festival din România dedicat promenadei s-a impus printr-un program ambițios

Festivalul Promenadelor Brașovului, aflat la prima ediție, a însemnat un program ambițios de intervenție culturală care a cumulat peste 40 de evenimente cu tematică unitară la care au luat parte peste 70 de artiști. Cu acest prilej, a fost introdusă o nouă mentalitate de a fi la Promenadă, aceea de a cultiva bucuria plimbărilor în aer liber, în compania artelor mai vechi și mai noi, a istoriei și muzicii de calitate, de la rock underground la jazz și fanfară.

Evenimentul a fost organizat de două instituții cu o bogată activitate culturală: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR și Muzeul Județean de Istorie Brașov, un proiect cultural finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Brașov și co-finanțat de Consiliul Județean Brașov, cu cel mai mare punctaj obținut la concursul de proiecte.

Tema festivalului a fost „Lumea cea nouă” a Promenadei, o temă ofertantă care a generat motivația apariției unui astfel de festival în viața culturală din România: „Promenadele au reprezentat dintotdeauna o linie de intersecție dintre vechi și nou” –  este de părere Nicolae Pepene, autor al conceptului Festivalului Promenadelor Brașovului.

Sebastian Gheorgiu, director de proiecte UCIMR: „Festivalul Promenadelor Brașovului a avut un succes neașteptat încă de la primul eveniment, când peste 800 de persoane au venit la concertul organizat la Promenada de Sus (Sub Tâmpa), adăugându-se mii de spectatori la toate activitățile și evenimentele care au urmat. Pentru acest public minunat ne propunem să continuăm ceea ce am început, aceasta fiind promisiunea noastră. Promisiunea că viața poate fi trăită și lent, prin muzică, desen, pictură, contemplarea spațiilor naturale și alte astfel de activități ce păreau firești înainte de inventarea comunicării de mare viteză.”

Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov: „Perioada care poate a avut cel mai frumos firmament al istoriei Brașovului – bineînțeles, avem o istorie frumoasă, spectaculoasă în Evul Mediu – dar eu cred că începutul orașului modern, în cazul Brașovului, a fost caracterizată de rafinament. Este o perioadă în care brașovenii și-au manifestat interesul pentru înfrumusețarea orașului. De fapt, s-a și înființat o asociație cu acest nume: «Asociația pentru înfrumusețarea orașului Brașov».

Ei și-au imaginat un fel de „inel verde” al orașului istoric, unde să se desfășoare un obicei practicat în Occident de câteva zeci de ani: anume ideea de Promenadă. Avea, pe lângă rolul urbanistic, și unul social și cultural, îndeplinind un anume ritual al plimbării. Credem că prin acest Festival am marcat un început frumos pentru a reintroduce această mentalitate în conștiința actuală” a mai declarat Nicolae Pepene.

10+ lucruri inedite despre Festivalul Promenadelor Brașovului

  • Un oficiu poștal în adevăratul sens al cuvântului a fost instalat la Promenada de Jos. Vizitatorii au putut trimite vederi cu Brașovul de altădată rudelor și prietenilor, cu mesaje scrise cu tocul;

  • Copiii care au participat Atelierele de bandă desenată au pus bazele unei reviste de bandă desenată la care lucrează în acest moment;

  • Expoziția de costume de la Bastionul Graft este unică în România și mai poate fi vizitată până în octombrie;

  • Numărul real al artiștilor implicați în Festival depășește cifra de 100 de persoane (luând în considerare și fanfarele din care fac parte numeroși muzicieni) ;

  • Festivalul Promenadelor a fost, poate, primul festival care nu a indicat o adresă exactă a desfășurării evenimentelor, promovând, astfel, Promenadele Brașovului (Sub Tâmpa, Parcul N. Titulescu, După Ziduri) ;

  • Un număr semnificativ de turiști au vizitat Brașovul special pentru a lua parte la evenimentele din Festival;

  • A fost singurul eveniment care a avut curajul să includă în program atât muzica heavy metal underground, cât și jazz-ul și muzica de fanfară;

  • Toate concertele au putut fi transmise live la calitate HD prin EnjoyTV.ro și Facebook – mediul în care au aflat despre Festival zeci de mii de persoane, oferind accesul unei audiențe naționale;

  • Numeroși locuitori ai Brașovului au descoperit odată cu Festivalul numele vechilor promenade, mulți dintre ei vizitându-le pentru prima dată la tururile ghidate sau la evenimente;

  • Festivalul a fost realizat în totalitate, cu un buget cu 50% mai mic decât ar fi fost cel ideal.

  • Festivalul Promenadelor a fost deschis și către colaborarea cu alte evenimente, găzduind gala festivalului școlar de teatru „Lumea scenei cu cei mici”;

  • Mulți copii au participat la fiecare atelier, zi de zi, pentru a descoperi arta litografiilor istorice, a benzilor desenate sau pentru a afla cum să confecționeze mici instrumente muzicale;

  • Cei mici au realizat adevărate expoziții cu lucrările lor de sculptură, art deco și benzi desenate, expuse la Promenada de Jos pe tot parcursul festivalului, alături de expoziția de fotografie istorică;

  • Apariția acestui Festival este rezultatul unei colaborări între domeniul public și privat, între instituții cu o bogată experiență în aria lor de activitate, unindu-și forțele pentru realizarea unui Festival cu perspectiva de a deveni o tradiție în Brașov.

Festivalul Promenadelor și-a desfășurat activitatea prin introducerea a trei noi promenade tematice care au înregistrat audiențe cu mult peste așteptările organizatorilor: Promenada Copiilor, Promenada Artelor și Promenada Istorică. În sprijinul evenimentelor create pentru copii s-a alăturat Aquatique pentru a sublinia responsabilitatea acordată hidratării celor mici.

Parteneri:

Exces Music, Media Communication, Waken Metal Battle România, Aquatique, Le Sommelier

Parteneri media:

EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Târgu – Mureș, Zie și Nopți, Historia, Rock FM, Agenția de carte, Capital Cultural, România Pozitivă, Urby App

Despre UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, prin programul Oportunități la Tine Acasă, lansat în anul 2009. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte organizate în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă proiecte de finanțare și sponsorizări pentru continuitatea evenimentelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului sunt vizionate anual de minimum 10.000 de spectatori în sală și de peste 600.000 de persoane în mediul online.

Despre Muzeul Județean de Istorie Brașov

Muzeul Județean de Istorie Brașov este între cele mai importante instituții culturale publice ale județului Brașov.

Deține cel mai mare patrimoniu istoric mobil al judetului Brasov (159.255 piese). Este liderul muzeelor Brașovului după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv categoria de beneficiari tineri și elevi.

Are o agendă culturală anuală bogată și parteneriate naționale și internaționale. În 2016 a organizat la nivel național singura expoziție dedicată aniversării Centenarului Vânătorilor de Munte din România și una dintre cele mai importante expoziții despre intrarea României în Primul Război Mondial.

A organizat Festivalul internațional de reconstituire istorică ,,Brasov 1916″, singurul eveniment de reconstituire istorică din România de tip festival în anul 2016 care s-a înscris în circuitul european al evenimentelor de reconstituire istorică dedicate Primului Război Mondial. La festival au participat 88 reenactori din România, Cehia, Austria și Marea Britanie.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează