Tinerii clujeni se pregătesc pentru o viitoare carieră în IT

0

Pentru 160 de liceeni din Cluj Napoca, activitatea continuă și în perioada vacanței de vară. Dar nu la școală, ci la sediul Fortech – una dintre companiile de software outsourcing de top din România – în cadrul unui program dedicat educației în IT.

Descopera-ti Pasiunea in IT 3

Desfășurat sub titulatura “Descoperă-ți pasiunea în IT”, programul este o inițiativă comună dezvoltată de Fortech împreună cu Liceul Teoretic “Avram Iancu”, Colegiul Național “Emil Racoviță” și Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”. Scopul acestei inițiative este de a complementa cunoștințele de informatică dobândite în școală cu activități practice și de a facilita contactul elevilor cu mediul de muncă real, într-o etapă în care aceștia își aleg viitoarea carieră.

Ediția pilot lansată în martie 2015 reunește 160 de liceeni din clasele IX-XII, peste 20 de profesori și traineri și 36 de programatori din Fortech, care au devenit mentori pentru cele 32 de echipe formate.

Programul este focusat pe componenta practică și pe sesiuni de mentorat, susținute de training-uri. Subiectele abordate sunt dintre cele mai diverse de la algoritmică, Java, OOP, aplicații mobile, tehnologii web, baze de date, metodologia Agile, la coordonare de proiect, lucru în echipă și comunicare. Cunoștințele dobândite în cadrul traingurilor sunt implementate în rezolvarea unor sarcini de proiect, similare cu cele realizate de un programator de profesie. Practic, echipe formate din câte 5 elevi își aleg o temă de proiect, pe care, pe durata a 6 luni de zile, o dezvoltă sub îndrumarea unui mentor. Ediția curentă se va încheia în septembrie, cu un concurs de prezentare, evaluare și premiere a proiectelor.

Activităţile desfăşurate aici au completat în mod fericit instruirea şi educaţia primite la şcoală. Copiii au lucrat într-un mediu social competent şi prietenos, colectivul companiei comportându-se cu ei ca şi cum ar fi fost colegii lor. M-a impresionat rigoarea şi profesionalismul colectivului de profesori şi mentori, atitudinea extrem de pozitivă faţa de „cei mici” şi modul natural în care aceştia au fost integraţi în colectiv.”, – a afirmat, Prof. Dr. Vasile Chiș, tatăl unuia dintre elevii participanți în program.

Educația e singura cale prin care România poate să-și protejeze viitorul. Ca și firmă românească 100% considerăm că investiția în noile generații este o obligație pe care trebuie să ne-o asumăm. IT-ul este o direcție strategică pentru România și una care poate oferi tinerilor noștri satisfacții din toate punctele de vedere. Un astfel de program care să potențeze efortul academic, reprezintă o inițiativă necesară. Investitia in noile generatii e singura modalitate prin care se poate asigura sustenabilitatea sectorului de software din România în următorii 10-20 de ani” – a declarat Călin Văduva, CEO Fortech, inițiator al programului.

“Descoperă-ți pasiunea în IT se înscrie într-o viziune mai largă, prin care organizatorii doresc să contribuie atât la dezvoltarea talentelor cât și a unei relații benefice între actorii implicați în conturarea ofertei educaționale.

Răspunsul deosebit de entuziast primit din partea școlilor și al elevilor ne determină să considerăm posibilitatea de a extinde programul începând cu 2016. Aceasta înseamnă creșterea aportului de resurse implicate și a capacității de livrare a programului. Vom căuta să încheiem colaborări cu alte companii din zona de software din România care ne împărtășesc viziunea pentru educație în IT, împreună cu care vom putea crește proiectul la următorul nivel, – a afirmat Liliana Cazacu, Managerul programului.

Opinia elevilor participanți

 “Am învățat noi limbaje de programare (Java), SQL și principiile OOP cu care nu am avut ocazia să intru în contact la școală. Este o experiență utilă care îți oferă cu adevărat o privire de ansamblu asupra acestui vast domeniul al IT-ului”, – spune Claudiu, elev în clasa a XI-a la Colegiului Național “Emil Racoviță” și membru al echipei Vexillum în cadrul programului.

“Aș recomanda acest program tuturor prietenilor mei care doresc să învețe ceva nou, ceva interesant, nu doar din domeniul informaticii. Este un proiect care te ajută să-ți structurezi gândirea”, – afirmă David, elev în clasa a XI-a al Liceului de Informatică “Tiberiu Popoviciu” și membru al echipei Kappa în cadrul programului.

În primul rând am învățat ce înseamnă să ai o echipă cu care urmează să lucrezi pe proiecte reale pe un termen mai lung. În al doilea rând am ajuns să mă familiarizez cu această lume a IT-ului și dacă înainte nu eram hotărâtă ce vreau să studiez în viitor, ei bine, acum sunt hotărâtă. Cum spune titlul programului, am ajuns să-mi descopăr pasiunea în IT”, – afirmă Mihaela, elevă în clasa a X-a a Liceului Teoretic “Avram Iancu” și membru al echipei AceTech în cadrul programului.

Despre Fortech

Inclusă în mod repetat în clasamentul companiilor IT cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și EMEA, realizat de Deloitte, Fortech este una dintre cele mai mari companii de servicii software din Romania.

Localizată în Cluj Napoca, echipa Fortech numără în prezent aproape 500 de specialiști în dezvoltare software și testare. Expertiza companiei acoperă toate domeniile tehnologice majore (.NET, Java, C/C++, PHP, Mobile etc.), tehnologii de nișă, precum și testare.

Valoarea adăugată oferită de Fortech rezultă din experiența dovedită în construirea unor parteneriate pe termen lung, procese solide și sute de proiecte livrate cu succes unui număr de peste 100 de clienți din Europa și SUA.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează