THINK GREEN – Opriți Masacrul Verde/Ne Vágj Ki Minden Fát împreună cu Vizi Imre, Koszika, Mantis și 4 Friends.
Mișcarea Ecocivică Opriți Masacrul Verde (M.E.O.M.D) în parteneriat cu Asociația UnDaVerde, Asociația Șanse Egale Fără Frontiere și Fundația Comunitară Mureș invită locuitorii din Tg. Mureș la Concertul dedicat copacilor din oraș, în data de 26 ianuarie 2014, ora 18:00, la Palatul Culturii.
Intrarea este liberă!
Cu ocazia evenimentului va fi organizată și o expoziţie de fotografie dedicată copacilor masacrați din oraș: GUERILLA FOTO EXPO. Locuitorii orasului, prezenti la concert, vor fi informați despre însemnătatea copacilor din oraş, precum şi despre impactul acestora asupra sănătăţii noastre. Totodată aceștia vor avea ocazia să răspundă și unui chestionar, prin care inițiatorii acestei campanii doresc să-i consulte cu privire la această ,,problematică locală,, și/sau să se înscrie voluntar în activitățile viitoare ale campaniei.
Acest eveniment face parte din Campania THINK GREEN! Opriţi masacrul verde! Ne Vágj Ki Minden Fát! Scopul acestei campanii este de a opri masacrarea copacilor și a spaţiilor verzi din zonele urbane, și de a convinge autorităţile locale să adopte o politică coerentă de mediu care să stopeze tăierea și toaletările iresponsabile ale arborilor din oraș – Realizarea și implementarea unui Program, cu o metodologie coerentă de plantare, tăiere și toaletare a arborilor care să includă recomandările/propunerile/soluțiile specialiștilor și organizațiilor neguvernamentale din domeniu, precum și ale întregii comunități.
Perioadă de desfășurare noiembrie 2013 – iunie 2014.
http://opritimasacrulverde.bl.ee/
https://www.facebook.com/groups/opritimasacrul/
https://www.facebook.com/groups/nevagjkimindenfat/
Mișcarea Ecocivică Opriți Masacrul Verde (M.E.O.M.D) este o mișcare informală/un grup civic deschis, care a luat naștere cu aproximativ 2 ani în urmă cu scopul de a proteja și conserva mediul în orașul Tg Mures.
Această campanie beneficiază de asistența Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe) în cadrul proiectului Comunități Active pentru Mediu, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă.