Terapeuţi acreditaţi să ajute copiii cu implant cohlear să „asculte viaţa” mai bine

0

Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz „Ascultă Viaţa!” a încheiat cu succes un proiect prin care 30 de logopezi au fost formaţi în reabilitarea copiilor cu implant cohlear (I.C.) pentru a sprijini integrarea lor în instituțiile de învățământ de masă şi în societate.

Proiectul „Ascultă Viaţa” s-a derulat în perioada mai 2015 – iunie 2016 şi a fost finanţat cu suma de 131.685 de lei în cadrul ediţiei din 2015 a concursului „Lumea prin culoare şi sunet” organizat de Fundația Orange.

Asculta Viata

Implantul cohlear este un dispozitiv medical pentru persoanele cu hipoacuzii severe şi profunde ce transmite semnalele necesare prin stimularea directă a nervului auditiv prin impulsuri electrice. După implantare, urmează un lung proces de recuperare în care pacientul învaţă să audă sunetele şi apoi să vorbească prin terapie logopedică. Cu cât implantul este făcut la vârste mai timpurii, cu atât recuperarea copiilor este mai rapidă şi şansele de integrare în învăţământul de masă sunt mai bune.

Ȋn cadrul proiectului, 30 de specialişti din toată ţara au fost formaţi în terapia logopedică şi în reabilitarea auditiv-verbală a copiilor cu I.C prin cursul realizat şi acreditat de către Colegiul Psihologilor din România. Ȋn plus, alţi 47 de logopezi, psihologi și cadre didactice din toată ţara au participat la ateliere în cadrul cărora au fost abordate teme precum: formarea competențelor de comunicare la copiii cu implant cohlear sau cadrul legal în domeniul diagnosticării, implantării și reabilitării copiilor cu I.C. Asociaţia Ascultă Viaţa a reuşit să pregăteasca specialiști din regiuni ale ţării unde nu existau terapeuți în reabilitarea copiilor cu I.C. și să ofere astfel servicii specializate de terapie pentru copiii din aceste zone.

Ȋn plus, s-a deschis un cabinet specializat la Sibiu, iar 50 de copii cu I.C. din întreaga ţară au beneficiat de 1250 de ore de terapie logopedică gratuită. De asemenea, Asociaţia a realizat un ghid de stimulare auditiv-verbală care să vină în sprijinul părinţilor care vor să contribuie la recuperarea rapidă a copiilor lor. Ghidul recomandă câteva tipuri de exerciţii pentru dezvoltarea abilităţilor auditive şi de continuare a terapiei logopedice în familie.

„Din momentul în care am descoperit că fata noastră s-a născut fără auz, a început o luptă zilnică pentru a îi oferi şansa la o lume care îi era inaccesibilă. Anne Mary a fost implantată cu I.C. abia la 6 ani ceea ce este destul de târziu deoarece recuperarea este mult mai dificilă. Ȋn cele 7 luni de când Anne Mary beneficiază de terapie în cadrul proiectului, am constatat insa o îmbunătăţire remarcabilă a înţelegerii vorbirii şi sunetelor. Fiica mea a devenit conştientă de zgomotele din mediul înconjurător, înţelege chiar dacă vorbesc din spatele ei, reuşeşte să articuleze cuvintele. Este un progres uimitor care se vede de la o luna la alta. Nu va pot exprima emotia pe care am simtit-o cand a spus primul „mama”… la 6 ani” a declarat Florentina Pelin, părintele unui copil de 7 ani din Suceava.

„Proiectul „Ascultă Viața!” a reprezentat un moment de cotitură pentru asociația noastră, cu ajutorul Fundației Orange realizând o profesionalizare a activităților desfășurate, o abordare la scară națională a problematicii din domeniul reabilitării copiilor cu implant cohlear, găsirea și implementarea de soluții concrete pentru îmbunătățirea procesului de reabilitare”, a declarat Cosmin Brasov, vice-preşedinte al Asociaţiei Ascultă Viaţa.

„Există un deficit de logopezi în România, de aceea formarea logopezilor la nivel naţional şi mai ales în regiunile unde nu există personal calificat este foarte importantă. Prin proiectul Ascultă Viaţa s-au format logopezi din zone ale ţării în care specialiştii lipseau şi copiii cu implant cohlear din aceste zone pot beneficia acum de terapie specializată pe toată durata recuperării, ceea ce le va facilita integrarea în societate”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundaţia Orange.

Despre Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz „Ascultă Viața!”

Asociaţia “Ascultă Viața!” este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2008 pentru persoanele cu pierdere gravă sau profundă a auzului, cu un accent deosebit pe copiii purtători de implanturi cohleare. În prezent, Asociaţia „Ascultă Viaţa” are peste 240 de membri din întreaga ţară: adulţi cu I.C., părinţii copiilor cu I.C. şi specialişti în acest domeniu. Misiunea Asociaţiei “Ascultă Viața!” este de a disemina informaţiile despre implantul cohlear şi terapia specifică de recuperare, de a promova drepturile persoanelor cu implant, de a informa, consilia şi oferi asistenţă, inclusiv sprijin material persoanelor cu implant cohlear, candidaţilor şi familiilor acestora, în scopul de a maximiza şansele de integrare socială ale acestora.

Despre Fundaţia Orange
Fundaţia Orange este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Împreună cu instituţii şi organizaţii non-profit specializate, Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură şi integrare socială în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează