Studenţii şi profesorii de excepţie au fost premiaţi la Go Free Awards 2012

0

În cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Go Free Awards au fost premiaţi 36 de profesori şi studenţi din Universitatea Babeş-Bolyai, care au fost nominalizaţi de către comunitatea academică în perioada 23 aprilie – 6 mai 2012. Festivitatea de premiere a avut loc vineri, în sala Ion Muşlea de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”.

Go Free – Asociaţia pentru Sprijinirea Societăţii Civile încearcă prin acest proiect să identifice în fiecare an oamenii cu rezultate remarcabile la nivel profesional, cât şi pe aceia care remodelează comunitatea clujeană prin activităţile lor extraşcolare, prin voluntariat şi prin valorile pe care le promovează şi le transmit tinerilor din România – implicare, solidaritate, participare, transparenţă, etc.

Domeniul de activitate al celor care au fost premiaţi în cadrul Galei Go Free este foarte divers, fiind nominalizaţi studenţi  care s-au remarcat în domenii precum fizică, chimie, ştiinţe economice, jurnalism, public speaking, cât şi prin activitatea de voluntariat şi implicarea în proiecte de impact. Cei 8 profesori premiaţi  au fost apreciaţi de studenţi pentru pasiunea cu care îşi desfăşoară activitatea didactică, dar şi pentru susţinerea pe care o acordă studenţilor în diverse situaţii. Lista nominală a celor premiaţi, însoţită de motivele pentru care au fost nominalizaţi este disponibilă pe site-ul www.gofree.ro , la secţiunea Go Free Awards 2012.

„Vom continua să arătăm aprecierea noastră faţă de studenţii şi profesorii din UBB care ne demonstrează în fiecare zi că plafonarea nu este o soluţie de dorit în educaţia din România. Nici în acest an, lista cu cei premiaţi nu este completă, pentru că există persoane de excepţie pe care noi încă nu am reuşit să le identificăm. Aici intervine rolul nostru, al tuturor, să contribuim ca pe viitor să scoatem din anominat cât mai mulţi studenţi şi profesori care merită să fie cunoscuţi şi promovaţi ca adevărate modele de urmat.” (A. Cordoş, Preşedinte Go Free).

Evenimentul Asociaţiei Go Free a fost sprijinit de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română „Centrul de Studii Transilvane”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Vitrina Advertising, organizaţii non-guvernamentale precum Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, Asociaţia Studenţilor Sociologi „Cluster”, Asociaţia Studenţilor Romi „Romano Suno”, Asociaţia European Alternatives, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, precum şi româniapozitiva.ro, CRPedia, lumebuna.ro.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Go Free este o redacție independentă de tineri, din Cluj-Napoca, care promovează jurnalismul cetățenesc ca metodă de implicare în comunitate. Revista Go Free este o publicație online în care sunt abordate subiecte precum activism civic, democrație participativă, multiculturalism, educație nonformală, drepturile omului, bună guvernare.

Comentează