Start pentru anul VIII YouthBank Cluj

0

Ajuns la cel de-al optulea an de implementare, YouthBank Cluj continuă să ofere tinerilor cadrul ideal pentru schimbare. Formată din liceeni implicați, care își doresc să își lase amprenta asupra comunității, echipa YouthBank își propune să mobilizeze un fond de 3.000 de Euro până în februarie 2014, care, dublat de partenerii programului, va fi pus la dispoziția liceenilor clujeni. Aceștia vor putea primi finanțare pentru iniţiativele lor, concretizate în proiecte cu impact în comunitate.

În cadrul unei conferințe de presă organizată la Biblioteca Județeană Octavian Goga, membrii echipei și-au făcut publice planurile pentru acest an, prezentând, totodată, procesul de formare a noii echipe, care s-a finalizat cu selectarea a 8 tineri cu inițiativă din liceele clujene.

Diana Moldovan, un nou membru al echipei, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Emil Racoviță, mărturisește: „De ce YB? Pentru că am vrut să fac parte dintr-o echipă de liceeni care chiar vor să schimbe ceva în comunitate şi care ajutându-i pe ceilalţi ajung să acumuleze multe cunoştiinţe care să-i ajute pe mai departe. YouthBank este cadrul perfect pentru a înţelege că limitele nu există decât în mintea noastră şi că acestea pot fi depăşite uşor printr-o scurtă sesiune de brainstorming alături de ceilalţi membri YouthBank.”

YouthBank Cluj este un program implementat de Asociația pentru Relații Comunitare, având ca partener național BRD – Groupe Societe Generale. Acesta este administrat de către un grup de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani și urmărește constituirea, promovarea și administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceeni în scopul dezvoltării comunității locale. Astfel, tinerii au acces la un cadru pentru dezvoltare personală, dobândind abilități de leadership, comunicare și management financiar.

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în 2006 programul YouthBank și coordonează o rețea națională de parteneri dedicați dezvoltării locale a programului, pornind de la un set comun de principii și standarde.

După șapte ani de activitate, programul YouthBank Cluj, implementat în perioada 2008-2013 de Fundația Comunitară Cluj, a constituit un fond total de finanțare de peste 176.000 RON, din care au fost finanțate 92 de proiecte, realizate de peste 530 de liceeni. Cei 87 de tineri care au făcut parte din echipă de-a lungul anilor au implicat activ, prin acțiunile lor, 30 de licee și colegii din Cluj-Napoca.

Mai multe despre programul YouthBank găsiți pe site-ul www.cluj.youthbank.ro.

20131126_124145

 

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în România în anul 2006 programul YouthBank, adaptând și dezvoltând cu sprijinul Fundației Comunitare din Irlanda de Nord un model de implicare a tinerilor în viața comunității prin acordarea de finanțări locale.

Programul a fost pus în practică în etapa pilot în Cluj-Napoca, fiind continuat și dezvoltat local de către Fundația Comunitară Cluj începând cu anul 2008. Din 2009, Asociația pentru Relații Comunitare a sprijinit extinderea și consolidarea unei rețele de parteneri locali și echipe locale YouthBank în 14 comunități.

În prezent, programul se derulează în Alba Iulia, Bacău, Baraolt, București, Cluj-Napoca, Făgăraș, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Tîrgu-Mureș, pe baza unui set comun de principii și standarde agreate de către partenerii locali și naționali ai programului.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează