Sighişoara, locul 2 în competiţia pentru „Premiul Europei”

0

Îţi place Sighişoara? Pentru că avem veşti bune despre frumoasa cetate.

Sighişoara s-a aflat printre cele 5 oraşe finaliste propuse pentru „Premiul Europei”, cea mai înaltă distincţie acordată anual de Consiliul Europei. În final cetatea transilvăneană s-a clasat pe locul al doilea, cu două voturi, după oraşele Landerneau, Franţa şi Hunfeld, Germania.

Sighişoara este singurul oraş din România nominalizat pentru „Premiul Europei”, nici unul nu a mai fost promovat în finala acestei categorii din 1955, de când se acordă distincţia. Municipiul Sighişoara are un palmares impresionant, este laureat al Diplomei de onoare în anul 1995, al Drapelului de onoare în anul 1998 şi al Plachetei de onoare în 2003 – distincţii acordate de Consiliul Europei în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată de comunitate în spiritul ideilor europenismului. În plus, Cetatea Medievală din Sighişoara a fost desemnată de Comitetul Ştiinţific din Lugano drept „Bijuteria medievală a României” la Premiile turistice elveţiene, în 2009.

AGERPRES via administratie.ro

 

foto Florin Ghinda

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează