Sesiuni de training multimedia pentru liceenii din municipiul Săcele

0

Multimedia – Pregătire pentru Viață , proiect care se desfășoară în perioada ianuarie-decembrie 2014, oferă resursele și instrumentele necesare în domeniul comunicației pentru 30 de tineri din municipiul Săcele, care printr-un training multimedia vor avea posibilitatea să își îmbunătățească abilitățile și să devină modele pozitive pentru întreaga comunitate.

În mod practic, 30 de elevi de clasa a IX-a din cadrul liceelor din Săcele vor învăța să folosească un calculator, să filmeze, să utilizeze un aparat de fotografiat, să transmită și să editeze fotografii. De asemenea, vor învăța să folosească spațiul online pentru a publica materiale multimedia pe care să le împărtășească ulterior cu publicul larg.

Înafara sesiunilor de training multimedia (IT, foto, video, Window, Office, Internet), activitățile proiectului includ și întâlniri de grup (activități socio-educative, jocuri de echipă, dezbateri tematice, prezentări, ieșiri în aer liber), vizite de studiu, orientare și consiliere profesională. Sesiunile de training din cadrul proiectului se desfășoară în incinta Centrului de Zi pentru Copii și Tineri al Fundației FAST din Săcele.

27-01-61

Proiectul va avea un impact imediat asupra dezvoltării personale a tinerilor, multimedia fiind metoda care le dă posibilitatea să își prezinte opiniile și ideile, să-și creeze un cerc de  susținători, să își dezvolte stima de sine și nu în ultimul rând, să fie cu adevărat integrați în această eră digitală. Cu timpul, Multimedia – Pregătire pentru Viață poate să devină o voce prin care tinerii romi să comunice un puternic mesaj despre acceptare, egalitate și integrare socială, scurtând în acest sens distanța dintre absolvirea școlii și angajare.

Proiectul “Multimedia – Pregătire pentru Viață” este finanțat de Fundația ERSTE și implementat de Rețeaua CAN Brașov în parteneriat cu Fundația FAST, Inspectoratul Școlar Județean, Liceul Tehnologic  “Victor Jinga”, Liceul Teoretic “George Moroianu”, Liceul “Zajzoni Rab Istvan” și Krogan Inventiv SRL.

Rețeaua CAN, inițiator al proiectului, este un promotor al integrării persoanelor vulnerabile și un intermediar între ONG-urile din Brașov având ca instrument principal portalul canbv.ro prin intermediul căruia publicul larg este informat cu privire la noutățile din sectorul nonprofit (evenimente, activități caritabile, proiecte etc.).

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează