Seminarul “Responsabilitatea Socială în proiectele turistice” 26 – 27 aprilie, la Râșnov

0

Dacă ONG-ul tău activează în domeniul turismului, te invităm între 26-27 aprilie la Râșnov, să descoperi împreună cu echipa Festivalului de Film Istoric (FFIR) cum poate un proiect turistic să devină mai prietenos cu Mediul și să-și îmbunătățească semnificativ impactul Economic și Social asupra comunității. ­

În 2012, echipa de organizare a FFIR a înscris festivalul în demersul de Responsabilizare Socială demarat de REPER21 (coordonatorul rețelei Societal). Pe lângă demersul de promovare a patrimoniului cultural istoric și de transformare a oraşului Râşnov în capitala filmului istoric românesc, FFIR 2012 a avut în componenţă o paletă de măsuri concrete de promovare a capitalului uman, natural şi economic local, integrând dezvoltarea evenimentului cu dezvoltarea comunităţii.

Ca urmare a angajamentului său, începând cu 2012, FFIR poartă marca “Eveniment responsabil”! Această marcă a fost creată de REPER21 pentru a oferi recunoaștere organizatorilor de evenimente care reușesc să satisfacă criteriile Responsabilității Sociale  (grijă față de mediu, echitatea socială, buna guvernanță) în aceeași măsură în care știu să răspundă la așteptările publicului.

 

Seminarul are două obiective. Aflat în prezent în faza de planificare, festivalul FFIR își propune să implice partenerii locali și naționali în aprofundarea demersului de Responsabilitate Socială lansat anul trecut. Totodată, REPER21 urmărește să extindă demersul de management responsabil către o paletă largă de organizații active în domeniul turismului.

Urmăriți interviul realizat cu Mihai Dragomir (organizator al festivalului FFIR) privind lansarea demersul de Responsabilitate Socială în cadrul festivalului: http://www.youtube.com/watch?v=FbcHThoJChg.

Descarcă Agenda Seminarului!

COSTURI:

Costurile pentru transport, masă și cazare sunt acoperite de Societal pentru reprezentanții organizațiilor neguvernamentale (ONG).

ÎNSCRIERE:

Trimite-ne o solicitare de înscriere (denumire ONG, date de contact, scurtă motivație privind participarea la seminar) pe adresa contact@societal.ro până pe 19 aprilie 2013!

 

rasnov responsabil

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează