Schimb de informații și de idei între studenții Universității din București și voluntarii pentru Geoparc

0

Hațeg, 06.08.2018 – O tabără de studii aplicate în teren i-a ajutat pe 10 studenți ai Facultății de Geologie și Geofizică de la Universitatea din București să descopere frumusețea muncii de geolog și să înțeleagă, la fața locului, ce înseamnă un Geoparc Internațional UNESCO. În cercetările lor de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, ei au fost îndrumați de conf. dr. Zoltán Csiki – Sava, de la Universitatea din București, unul dintre cei mai renumiți paleontologi români, la nivel internațional.

Timp de o săptămână, studenții au avut posibilitatea să pună în practică informațiile și cunoștințele acumulate în timpul cursurilor de geologie și de paleontologie. Pe teren, studenților li s-au alăturat și voluntari pentru Geoparc, dar și reprezentanți ai administrației Geoparcului, ceea ce a oferit o oportunitate excelentă ca atât studenții cât și voluntarii să ia parte la un adevărat schimb de experiență. Studenții au împărtășit cu voluntarii câteva dintre secretele muncii de teren ale unui geolog-paleontolog, iar voluntarii le-au povestit despre Geoparcul UNESCO și despre activitățile lor.

Cum discuțiile despre fosilele și dinozaurii din Geoparc au fost la ordinea zilei, atât studenții cât și voluntarii au avut posibilitatea de a afla detalii noi și interesante despre geoparc și despre viața în vremea dinozaurilor de la cei mai buni specialiști. În cadrul primei ediții a Conferințelor Geoparcului, eveniment organizat în cadrul Festivalului Dinozaurilor, lect. dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului, evaluator internațional UNESCO pentru Geoparcuri, și conf. dr. Zoltán Csiki – Sava i-au purtat pe cei prezenți într-o captivantă ”Călătorie în trecutul Țării Hațegului – de la Geoparc, la Insula Dinozaurilor”. Activitățile și punctele de vizitare ale Geoparcului au fost la rândul lor surse de informații și de descoperire pentru participanții la tabără.

Sub titulatura ”Țara Hațegului își dezvăluie misterele”, tabăra studențească este la a doua ediție în forma actuală, dar ea continuă o lungă tradiție pe actualul teritoriu al Geoparcului. De peste 40 de ani, studenți geologi ai Universității din București vin în Țara Hațegului pentru a aplica în teren noțiunile învățate pe băncile facultății. Pentru generații de studenți, studierea paleofaunei cu dinozauri pitici de pe fosta insulă a Hațegului și experiența dobândită în cadrul taberei au stat la baza multor lucrări de licență, disertație, doctorat, studii și articole științifice.

În acest an, tabăra a fost organizată cu sprijinul Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei – București, Dino Parc Râșnov și a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București.

**********

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează