Săptămâna viitoare începe MORE THAN A MUSIC FESTIVAL. IN TRANSYLVANIA, 20-23 august 2015

0

Săptămâna viitoare începe MORE THAN A MUSIC FESTIVAL.
IN TRANSYLVANIA, 20-23 august 2015
Zona turistică Drăguş – Sâmbăta

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania.

In Transylvania foto 7

Nu doar muzica este elementul cheie al evenimentului, deşi la ediţia din 2015 vor veni trupe dintre cele mai cunoscute, de la Waldeck (AT), Subcarpaţi (RO), Jaya the Cat (NL), N.O.H.A. (DE), ROA (RO), până la Lemon Bucket Orkestra (CA), Airtist (HU), Paiaka (FR) sau Pixels (RO). În line-up-ul festivalului sunt incluse şi două trupe tribute: Masterpiece – Tribute Metallica şi The Rock – Tribute AC/DC.

La In Transylvania te rupi pentru câteva zile de realitate, chiar dacă accesul la festival este extrem de facil iar zona beneficiază de peste 3000 de locuri de cazare. Asta desigur dacă nu alegi să vii cu cortul şi să te campezi în zona special amenajată a festivalului. Campingul va fi dotat cu grupuri sanitare şi duşuri iar accesul se va face în baza brăţării speciale de festival.
In Transylvania foto 6

Zonele de after-party au o privelişte ameţitoare asupra Ţării Făgăraşului, iar terasele şi zonele de hamace sunt perfecte pentru a te relaxa, a citi o carte bună sau pur şi simplu pentru a admira natura.

Iar dacă vorbim despre after-party, punctăm din start că zona de DJ va fi acoperită de La Resistance DJ’S, anume: Primarie, Calin, Vygo, Saboar, Pavlov, Brody & Dr. Panda, BeatJunkz, Paul Adrian, Miazanoapte, Tiberiu & Vayda, Godeanu, Ielle.

Pe lângă activităţile de entertainment din incinta festivalului, la 100 de metri distanţă se află Aventura Parc Drăguş, un parc în care se găsesc 4 trasee de aventură de dificultate progresivă şi panouri de căţărare (pentru copii şi adulţi), teren de minigolf, tir cu arcul, trasee compuse exclusiv din coborâri în tiroliana etc. Participanţii la festival vor beneficia de un discount de 20% în Aventura Parc Drăguş în baza brăţării de acces la festival.

Obiectivele turistice nu sunt nici ele de neglijat: pe o rază de câţiva km de mers agale sau cu maşina ajungi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgăraşului, Herghelia Sâmbăta, satele săseşti specifice Trasilvaniei, Transfăgărăşanul, Bâlea Lac, Ştrandul Victoria. Creasta Munţilor Făgăraş oferă şi ea câteva trasee demne de luat în seama pentru amatorii de drumeţii.

Păstrând tradiţia, organizatorii festivalului – Asociaţia Padina Fest, au inclus în program şi o serie de competiţii sportive – Maratonul Transilvaniei fiind deja aşteptat de către iubitorii de ciclism (www.maratonultransilvaniei.ro).

in transylvania 2015 line-up

Biletele şi abonamentele pentru festival se pot achiziţiona online de pe site-urile www.myticket.ro, www.easyticket.ro, www.iabilet.ro, dar şi în format fizic, din reţeaua de magazine Diverta din toată ţara, reţeaua de magazine UMAN, agenţiile Perfect Tour, Magazinul Muzica (Bucureşti), Librăria Mihai Eminescu (Bucureşti), Senia, Sala Palatului (Bucureşti), la următoarele preţuri:

Bilete pe zile:
-Joi, 20 august 2015 – 15 lei
-Vineri, 21 august 2015 – 50 lei
-Sâmbătă, 22 august 2015 – 50 lei
-Duminică, 23 august 2015 – 20 lei
Abonament Festival – 80 lei

Din data de 19 august 2015 va fi posibilă achiziţionarea de bilete sau abonamente doar din zona de festival. Biletele pe zile vor avea acelaşi preţ, abonamentele vor fi 90 lei.

MyTicket: https://www.myticket.ro/evenimente/statiunea-sambata-de-sus-tara-fagarasului-23-august-2015.html

IaBilet.ro http://www.iabilet.ro/bilete-in-transylvania-more-than-a-music-festival-22877

Easytickets https://easytickets.ro/#/events/details/id/40

In Transylvania 2015 mic

Partenerii festivalului sunt Primăria Comunei Drăguş, Fundaţia Comunitară Ţară Făgăraşului, Consiliul Judeţean Braşov, Heineken România, British American Tabacco, Asociaţia MAINOI, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, Aventura Parc Drăguş, Casa Zmeilor, RoEvents, Smartatletic, AIAT şi mulţi alţii.

www.intransylvania.ro | www.facebook.com/intransylvania | www.vimeo.com/intransylvania

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează