Sâmbăta în club, în clubul de lectură: Un mod inedit de a petrece o sâmbătă seara în Cluj-Napoca

0

În apropierea Zilei Internaționale a Cărții (23 aprilie), se organizează la Cluj-Napoca o noapte în club, în clubul de lectură. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, la librăria Bookstory din Cluj-Napoca și este organizat de Cărțile pe față.

sambata in club

”Vom citi romanul Mecanica inimii de Mathias Malzieu în reprize de câte 40 de minute, iar în pauze vom discuta despre ce am citit.”, spune Victor Miron, gazda evenimentului.

Acest club respectă formatul clubului de lectură “Vocea cititorului”, unde participanții citesc un text pe loc și cu voce tare, după care discută despre text. Până acum l au avut loc la Cluj-Napoca peste 20 de ediții ale clubului de lectură de zi. La aceste ediții participanții au citit texte de proză scurtă care se putea lectura cu voce tare în maximum 90 de minute.La final, discutau despre ce le-a plăcut în textul respectiv și despre alte lecturi cu care îl asociază.

La ediția clubului de lectură de noapte se va citi pentru prima dată un roman întreg. Evenimentul va începe la ora 21.00, iar organizatorii preconizează că vor rămâne în librărie până la ora 5 dimineața.

”Ne dorim să încurajăm oamenii să vadă lectura și ca pe o activitate socială. Să nu citim doar acasă, fiecare singur. Cred că a citi cu voce tare alături de alți oameni e un mod foarte plăcut de a petrece timpul. E fain să ieși în club să dansezi, dar cred că merită, măcar din curiozitate, să încercăm și o noapte în clubul de lectură.”, mai adaugă Victor.

În cadrul campaniei de promovare a lecturii Cărțile pe față au avut loc în jur de 20 de acțiuni de încurajare a cititului, printre care: căsuțe de cărți în parcuri, biblioteca vecinilor, gala cititorului, service auto cu bibliotecă, cabinet stomatologic anti-cariat, nuntă ca la carte, intrare gratuită la grădina botanică dacă ai o carte la tine și multe altele.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează