Roadshow-ul de educaţie bursieră „Academia Broker“ continuă cu doua evenimente la Cluj Napoca

0

SSIF Broker, în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti şi Universitatea Babeş Bolyai, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 19-20 martie, în cadrul proiectului educaţional “Academia Broker”, două evenimente ce vor aduce în atenţia publicului importanţa educaţiei financiare şi noţiuni despre piaţa de capital şi investiţia la Bursă.

Academia Broker  îşi propune două obiective majore: Îndrumarea studenţilor din universitătile cu profil economic către o carieră în domeniul pieţei de capital si educarea actualilor şi potenţialilor investitori pe bursă din toată ţara.

Evenimentul din Cluj debutează în data de 19 martie, în cadrul Universităţii Babeş Bolyai, şi este adresat studenţilor. Începand cu ora 17:00, in Aula din FSEGA, aceştia vor avea şansa să ia parte la prezentări susţinute de profesionişti în domeniu şi să discute cu speakeri  din cadrul SSIF Broker şi Bursa de Valori Bucureşti.

Joi, 20 martie, „Academia Broker“ continuă cu organizarea primei conferinţe dedicate potenţialilor investitori. Evenimentul va avea loc în sala 118, la etajul I al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, începand cu ora 17.00.

Academia Broker

Persoanele interesate de investiţia pe piata de capital vor afla cu această ocazie informaţii relevante şi de actualitate de la speakeri de top din cadrul SSIF Broker şi BVB. Invitatul special în cadrul evenimentului este Ludwik Sobolewski, Director General al Bursei de Valori Bucureşti.

“Dupa succesul primului eveniment din roadshow-ul Academia Broker, a fost o alegere firească să continuăm la Cluj-Napoca, oraşul de origine al SSIF Broker şi al doilea centru financiar al ţării. Cu această ocazie, vom organiza şi primul eveniment din seria celor dedicate potenţialilor investitori. Suntem onoraţi de participarea domnului Sobolewski, mizăm pe o prezenţă numeroasă şi suntem convinşi că vom reuşi să prezentăm o perspectivă interesantă celor interesaţi de tranzacţionarea pe piaţa de capital”, a declarant Grigore Chis, directorul general al SSIF Broker.

Academia Broker a debutat în data de 24 februarie, la Academia de Studii Economice Bucureşti.  Seminarul s-a bucurat de prezenţa şi interesul din partea a peste 100 de studenţi din cadrul ASE. Speakerii invitaţi au captat atenţia participanţilor cu diverse subiecte de interes privind piaţa de capital.

Proiectul “Academia Broker” se desfăşoară în parteneriat şi cu sprijinul celor mai importante universităţi din ţară şi facultăţi de profil, în vederea organizării de conferinţe şi întalniri de networking cu studenţi şi potenţiali investitori, evenimente ce vor contribui la aprofundarea cunoştinţelor în domeniul bursier si continuarea profesiei în domeniul financiar.

În cadrul “Academia Broker” vor fi organizate peste 10 seminarii, în oraşe precum Cluj, Timişoara, Sibiu, Constanţa, Suceava sau Iaşi.

Partenerul media al proiectului Academia Broker este publicaţia online Wall-Street.ro.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează