Repair Cafe Cluj reduce risipa alimentara la Street Food Festival

0

Totul este mancare pentru cineva, candva, undeva. E zicala pe care Repair Café Cluj o aplică în cadrul Street Food Festival, în perioada 12-18 Decembrie. Concret, resturile alimentare nu mai sunt considerate gunoi, ci resurse. Începând cu această ediţie, acestea se colectează separat şi devin hrană pentru animale sau pentru pământ și grădină din compost.

15349821_1193894767365210_1750693936016258086_n

Concret, orice vizitator al festivalului sau producător care vinde mâncare are acces acum la infrastructura necesară pentru a nu risipi alimentele. Orice surplus, orice rest îşi poate găsi locul în coolectorul special cu două pubele pe care echipa Repair Cafe l-a construit pentru a colecta separat resturile animale de cele vegetale. Astfel, încet-încet SFF devine un festival în care fiecare bucatica de mâncare produsă va fi consumată responsabil.

Pentru ca acest sistem să funcţioneze, e nevoie ca atât consumatorilor, cât şi producătorilor doar să le pese cât de puţin de mediu și aproapele lor şi să facă o plimbare până la pubelele Repair Cafe. Când aceste pubele sunt pline, echipa Repair Cafe Cluj, merge şi hrăneşte un adăpost de câini şi alimentează compostul de la Casa de Cultură Permanentă cu o nouă încărcătură de resturi vegetale.

Efectul acestui proiect este pe mai multe nivele: pe de o parte resurse alimentare valoroase nu sunt risipite la gunoi, cantitatea de gunoi ce trebuie transportata de compania de salubritate scade, ca urmare poluarea cauzata de camioanele circuland în oraș se reduce, iar resturile colectate în pubela pot fi mai ușor reciclate sau recuperate nefiind contaminate cu resturi alimentare. CU UN MINIM EFORT din partea consumatorului!

Rămâneţi conectaţi la iniţiativele de Reducere a Risipei din Cluj, de circularizare a economiei pe plan local pe pagina Facebook a asociaţiei Cercul Social: Repair Cafe Cluj.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează