„Regina Balcanilor” la Timişoara!

0

„Regina Balcanilor” vine la Festivalul Plai la Timişoara, 11-12-13 septembrie 2009!
Citeşte fascinanta povestea a celei supranumită „a doua Maică Tereza”!

ESMA REDZEPOVA

“Regina Balcanilor” sau “a doua Maică Tereza”, o nominalizată la Premiul Nobel Pentru Pace vine la PLAI: ESMA REDZEPOVA

„Cea supranumită „Regina Balcanilor”, ESMA REDZEPOVA, s-a născut la Skopje în 1943, într-o familie mixtă – rromă-evreiască. A fost primul artist balcanic care a reuşit să popularizeze muzica ţigănească în afara etniei sale, la începutul anilor 1960. Esma este celebră în lumea întreagă pentru arta sa şi pentru activităţile umanitare, datorită cărora a ajuns să fie considerată de unii drept „cea de a doua Maică Tereza”.

Esma a obţinut titlul de Regina Cântecelor Romani cu ocazia primei ediţii a World Festival of Romani Music care a avut loc în India în 1976. La festivalul Roma Experiences de la Moscova din anul 2000, Esma a fost laureată ca Interpreta roma a secolului. Esma, împreună cu Ansamblul Teodosievski, au cântat pentru numeroşi şefi de stat, printre care premierul indian Indira Ghandi. Per ansamblu, Esma este de patru decenii într-un turneu continuu cu Ansamblul Teodosievski, alături de care a susţinut peste 15.000 de concerte, dintre care 2000 umanitare, în mai mult de 30 de ţări.”

Mai multe detalii pe plai.ro

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează