Programul de Burse al FCC pentru 11 liceeni clujeni

0

Unsprezece liceeni clujeni, susținuți prin Programul de Burse al FCC

Unsprezece tineri clujeni care vor urma din toamnă cursurile unui liceu din județ vor primi susținere din partea Fundației Comunitare Cluj, prin intermediul Programului de Burse, care se află în cel de-al doilea an de implementare. Cuantumul unei burse este de 210 lei, aceasta urmând să fie acordată în intervalul septembrie 2011 – mai 2012.

Elevii selectați prin Programul de Burse al FCC provin din familii cu o situație financiară precară, cu venituri maxime de 240 de lei/membru, în procesul de selecție fiind luată în calcul și motivația candidaților, respectiv situația școlară. Fondul de finanțare este acoperit pentru zece burse de către donatorul Fred C. Robey, a unsprezecea bursă fiind susținută de compania SoftVision.

‘Și anul acesta au ajuns la noi o mulțime de cazuri impresionante, ca aplicații în cadrul Programului de Burse. Prin urmare, am decis să căutăm susținere pentru alți 14 elevi clujeni, atât de la companii, cât și de la donatori individuali, printr-o diversitate de mecanisme, cum ar fi competiția caritabilă de înot Swimathon. Concursul le va oferi celor care vor să se implice șansa de a schimba un destin, prin donații mici, accesibile tuturor’, subliniază Simona Șerban, director executiv al Fundației Comunitare Cluj.

În total au fost primite 45 de aplicații. Fondurile suplimentare pe care FCC și-a propus să le mobilizeze pentru alți 14 liceeni vizeaza acordarea a 11 burse sociale și a trei burse de merit.

Detaliii despre program sunt disponibile pe www.fundatiacomunitaracluj.ro
***
Punem in legătură nevoile și resursele Clujului, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor. Stimulăm implicarea și inițiativa clujenilor, pentru un oraș în care sa îți facă plăcere să locuiești, să îți crești copiii, să studiezi.

Fundația Comunitară Cluj inspiră implicarea oamenilor. Valorile noastre sunt: transparența, profesionalismul, parteneriatul, impactul pe termen lung. Credem că fiecare clujean și companie cu interes local poate contribui la transformarea orașului în locul pe care il visăm. În perioada 2008-2010, am gestionat și oferit finanțări în valoare totală de 503. 427,84 de lei, pentru 100 de proiecte în cadrul programelor noastre, respectiv pentru 42 de bursieri.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează