Pro România, o lecție despre cum poți învăța să te ajuți singur

0

Ne face plăcere să îți aducem împreună cu prietenii de la Țara lui Andrei motive de optimism despre România inspirați fiind de raportul de implicare în comunitate al companiei Petrom. Este primul raport care nu arată a raport, ci spune o poveste şi este un instrument gândit să facă lumea mai optimistă. Alături de cifre, bugete şi detalii de implementare ale proiectelor, găseşti poveştile eroilor locali care au reuşit să îmbunătăţească viaţa comunităţilor.

Astăzi îți prezentăm o lecție despre cum poți învăța să te ajuți singur, predată de voluntari austrieci unor români pentru care ziua de mâine însemna, până nu demult, nesiguranță și lipsuri.

În 2007, rata șomajului în comuna sibiană Stejărișu era de peste 80%, iar ziua de mâine nu prevestea nimic bun pentru cele 200 de familii din localitate. Astăzi, rata șomajului a scăzut sub 50%, datorită recalificării profesionale a locuitorilor, dar și apariției unei noi fabrici de procesare a fructelor și legumelor, care constituie, pe lângă turismul rural, cea mai importantă sursă de venit în localitate.

133_file1Toți membrii comunității săteşti au posibilitatea de a culege pe parcursul anului fructe, spre a le vinde unității de procesare. Anul trecut s-au achiziționat 2.500 de kilograme de fructe şi cantități mari de plante (flori de soc, de salcâm şi de tei). Astfel, pe lângă cei 7 angajați ai unității, întreaga populație sătească are acum o sursă de venit. Cel mai mare succes în comercializarea produselor ieșite din fabrica de la Stejărișu a fost atins cu coşurile cadou, vândute firmelor din România interesate de cadouri deosebite de Crăciun pentru angajații şi clienții lor. Totodată, produsele pot fi achiziționate de la târguri tematice, de Crăciun sau de Paşti, iar turiştii care vizitează zona le pot cumpăra direct din Stejărişu.

În medie, participă anual circa 60 de voluntari la activitățile de la Stejărişu, sprijinind formarea profesională a sătenilor sau ajutând fizic la lucrările curente

În plus, începând cu 2007, 120 de săteni au fost instruiți, cu ajutorul Fundației Au-Ro Austria Pro România, de către voluntari austrieci neremunerați, în meseriile de tâmplar, dulgher, fierar, legumicultor, în domeniul aranjamentelor decorative cu plante din natură, procesarea legumelor şi fructelor, dar în special în turismul rural.

„Punem accent pe formarea duală, în teorie şi practică, căci bagajul necesar de cunoştințe generale, necesar pentru o formare profesională solidă şi integrare în piața muncii, lipseşte cursanților de multe ori.”

131_file1”În medie, participă anual circa 60 de voluntari la activitățile de la Stejărişu, sprijinind formarea profesională a sătenilor sau ajutând fizic la lucrările curente”, explică doamna Ataşat social Dr.h.c. Barbara Schoefnagel, din cadrul Ambasadei Austriei la București, care a coordonat toate inițiativele de ajutorare ale Austriei în România din anii `90 încoace, grupate sub titulatura de lucru ”Austria pro România”.

În 2007 Ambasada Austriei din Bucureşti şi Biroul Ataşatului Social au înființat în România Fundația Au-Ro Austria Pro România, pentru a deține un instrument oficial pentru măsurile de ajutorare, proiectele de formare profesională şi activitățile culturale desfășurate în vederea susținerii dezvoltării României pe plan social.

Pe lângă exemplul comunei Stejărișu, unde și tânăra generație este sprijinită, prin crearea programelor ”Școală după școală” și ”Școala de vară”, Fundația Au-Ro Austria Pro România este implicată și în alte proiecte.

”Domnul Klaus Johannis, Primar al Municipiului Sibiu apreciază proiectul de combatere a sărăciei din Stejărişu pentru funcționalitatea sa reală şi durabilă. Ne continuăm activitatea în România în domeniul social, vizând extinderea magazinelor sociale, proiectelor de formare profesională destinate în special persoanelor tinere, precum şi extinderea proiectului de combatere a sărăciei, deoarece acestea s-au bucurat de o rezonanță şi recunoaştere europeană”, spune doamna Barbara Schoefnagel.

“Ne continuăm activitatea în România în domeniul social, vizând extinderea magazinelor sociale, proiectelor de formare profesională destinate în special persoanelor tinere, precum şi extinderea proiectului de combatere a sărăciei, deoarece acestea s-au bucurat de o rezonanță şi recunoaştere europeană”

126_file1În prezent, fundația își concentrează atenția şi asupra unui proiect de ocupare a populației de etnie romă, prin cultivarea usturoiului bio. Este vorba despre un proiect UE transfrontalier, iar activitatea din România va fi implementată de Fundația Austria pro România. În plus, în domeniul cultural, Fundația Au-Ro este furnizor de know how. ”Prin sprijinul nostru direct s-a organizat Târgul de Crăciun de la Sibiu şi în viitor şi cel de la Cluj-Napoca, dar şi Târgul anual de Paşti şi Cibinfest – Oktoberfest pe româneşte”, declară doamna Barbara Schoefnagel, precizând că un obiectiv permanent al fundației este de a promova Centrul de Formare şi Întâlniri de la Stejărişu.

”Punem accent pe formarea duală, în teorie şi practică, căci bagajul necesar de cunoştințe generale, necesar pentru o formare profesională solidă şi integrare în piața muncii, lipseşte cursanților de multe ori”, explică doamna Barbara Schoefnagel, adăugând că, pentru ca toate acestea să devină realitate, este nevoie de sprijinul sponsorilor.

”Este foarte important pentru noi ca reprezentanții sponsorilor să cunoască […] beneficiarii şi – de ce nu? – , să se bucure de oportunitatea implicării în sprijinul semenilor.”

În 2012, Petrom a fost una dintre companiile care a susţinut activităţile fundaţiei cu o sponsorizare de 80.000 de euro. ”Toate proiectele noastre, atât de importante pentru beneficiarii noştri, s-au putut realiza doar grație generozității sponsorilor, căci fără sprijinul financiar din partea acestora, puterile noastre sunt limitate. Fără ajutorul financiar din partea Petrom, durabilitatea eforturilor noastre nu s-ar fi putut realiza. Un alt aspect important l-a constituit şi inițiativa angajaților Petrom de implicare directă şi ajutor propriu-zis la activitățile curente. Este foarte important pentru noi ca reprezentanții sponsorilor să cunoască modul de utilizare al sprijinului financiar, să cunoască beneficiarii şi – de ce nu? – , să se bucure de oportunitatea implicării în sprijinul semenilor”, subliniază doamna Barbara Schoefnagel.

Povestea în cifre

80.000 euro a fost sponsorizarea oferită de Petrom

100 de familii incluse în proiectul de calificare în diverse meserii (Sibiu)

11 angajați Petrom împreună cu familiile lor au ajutat la ridicarea fabricii de procesare a legumelor și fructelor de pădure

200 de familii au beneficiat de sprijinul voluntarilor austrieci (Stejărișu)

137_file1

125_file1

130_file1

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează