Prima tabără de integrare şcolară pentru copiii cu dizabilități, colegii și profesorii lor

0

Fundaţia Motivation România a organizat în luna septembrie prima tabără dedicată copiilor cu dizabilități care freventează cursurile școlii de masă la care au participat si colegii și profesorii acestora. Tabăra a fost organizată la Tohanul Nou, în perioada 1-7 septembrie, cu sprijinul partenerilor de la Fundaţia Special Olympics din România, prin proiectul ACCES la Educație, Servicii și Comunitate pentru copiii și adulții în scaune rulante, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Programul a avut atât un scop recreativ cât şi unul educativ. Prin activitățile desfășurate și prin puterea exemplului oferit de către instructorii de viață independentă de la Fundația Motivation – utilizatori de scaun rulant, cei 51 de participanți au putut cunoaşte abilitățile și calitățile deosebite ale persoanelor cu dizabilități. Poveștile utilizatorilor de scaun rulant au reprezentat adevărate surse de motivare și inspirație pentru copiii cu dizabilități și părinții acestora și adevărate exemple de putere și curaj pentru persoanele fără dizabilități. Mama lui Paul ne-a mulțumit pentru că “am insistat să participe în tabără” și ne-a mărturisit că “de mult nu l-am mai simțit pe Paul așa fericit. Acum, văzându-i și ascultându-i pe colegii voștri în scaun rulant cum se descurcă singuri, îndrăznesc să îl vad și pe fiul meu singur, la casa lui, cu un loc de muncă. Vă mulțumesc pentru invitația în tabăra! Ce s-a mai distrat Paul, dar ce m-am mai distrat și eu!”.

image002În cadrul seminariilor şi jocurilor educative organizate, ideile fiecărui copil au contribuit la crearea unei “lumi mai bune”, o lume în care guvernează toleranța, respectul și atitudinea non-discriminatorie a tuturor semenilor. Tabla de șah, summit-ul tinerilor, ștafeta în echipe mixte, formate din elevi cu și fără dizabilități, micro-society sau ”provocarea simțurilor” sunt doar câteva dintre activitățile care i-au provocat pe copii sa-si demonstreze îndemânarea și energia și care i-au făcut, în același timp, să reflecteze la ideea de unitate în diversitate și de incluziune a persoanelor cu dizabilități. Echipa Motivation din județul Prahova a organizat o demonstrație de baschet în scaun rulant iar toți copiii au avut posibilitatea să testeze acest sport, pentru cei mai mulţi dintre ei fiind o noutate.

Chiar dacă, din cauza accesibilității parțiale, vizitele la Cetatea Râșnov și la Castelul Bran au reprezentat o provocare pentru copiii utilizatori de scaun rulant, cu optimism, dorință de cunoaștere și ajutor din partea colegilor, aceștia au reușit să cucerească două dintre principalele atracții turistice istorice ale României, pentru prima dată.

La finalul taberei mama Andreei, colegă de clasă a unuia dintre copiii cu dizabilități participanți, ne-a transmis următorul mesaj: „Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru copiii noștri care s-au întors acasă foarte încântați – cel puțin Andreea care ar fi vrut să mai stea o săptămână!

Și pentru că vacanța s-a terminat frumos și anul școlar a început cu bine, pentru patru elevi cu dizabilități locomotorii, mașina adaptată a Fundației Motivation este pregătită pentru ca ei să poată ajunge la școală. Prin această inițiativă, susținem participarea la educația de masă a copiilor cu dizabilități, utilizatori de scaun rulant și suntem alături de aceștia pentru a le facilita o mai buna integrare școlară.

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală,  nonprofit,  creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Programele Fundației Motivation sunt create pentru a crește calitatea vieții beneficiarilor săi  și  pentru  a  asigura  prezența  lor  activă  în  societate  cu  accent  pe  integrarea  socială,  educațională  și  profesională. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 10.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro .

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează