Potenţial de turismul şi agricultură ecologică în Transilvania?

0

Natura 2000: potenţial real de dezvoltare a turismului şi a agriculturii ecologică în Transilvania

Rezultatele studiului socio-economic din zona Podişul Hârtbaciului-Târnava Mare-Olt, finalizat la începutul anului 2013, subliniază importanţa existenţei unei arii protejate pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Agricultura ecologică şi turismul (ecoturismul şi agroturismul) sunt, în opinia respondenților, soluţii reale pentru revigorarea zonei. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului POS MEDIU, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt”.

Principalele activităţi economice (agricultura, silvicultura, creşterea animalelor, comerţul) nu reuşesc să aducă venituri suficiente pentru a le asigura locuitorilor un trai decent, se arată în acest studiu. Problemele identificate- şomajul, nivelul de educaţie, infrastructura insuficientă, migrarea populaţiei, pot crea cadrul pentru o altfel de perspectivă.

„Prin sprijinirea autorităţilor locale şi a antreprenorilor pe direcţia activităţilor economice legate de natură, vom avea în viitorul imediat o zonă mai bogată”, a declarat Maria Mihul, managerul proiectului. „Ariile protejate Natura 2000 dau valoare zonei şi o fac mult mai atractivă pentru turişti, dar şi pentru investitori şi consumatori responsabili de produse sănătoase. Prin activităţile noastre, dorim să încurajăm realizarea altei imagini a acestei zone, în care oamenii pot trăi mai bine, în armonie cu natura”, a adăugat Maria Mihul.

 

Studiul, efectuat de Gallup Romania în perioada 21 mai-29 iunie 2012, pe 4.400 de gospodării şi 591 de firme şi agenţi economici, realizează o radiografie a potenţialului uman, socio-economic şi natural, care poate sta la baza beneficiilor datorate existenţei ariei protejate Natura 2000.

Proiectul „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt”, desfăşurat pe trei judeţe, Braşov, Sibiu şi Mureş, este implementat de WWF-România, în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională pentru Protectia Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru şi Asociaţia Ecotur Sibiu.

———

 

  1. Pentru mai multe informaţii despre proiect, accesaţi: www.natura2000transilvania.ro
  2. Studiul poate fi descărcat de pe pagina proiectului www.natura2000transilvania.ro, la secţiunea de studii şi publicaţii din cadrul proiectului.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează