Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Philips vine în sprijinul pacienților și donează un ecograf portabil  Lumify pentru dotarea elicopterului SMURD din Cluj 

0

București, 10 noiembrie 2020 – Philips România împreună cu SMURD Cluj anunță prima plasare a unui ecograf portabil Lumify care intră în dotarea elicopterului SMURD din punctul  Aeromedical al Regiunii de Nord-Vest a țării. Soluția mobilă pentru ecografie cu ultrasunete  Lumify de la Philips permite utilizarea smartphone-urilor și a tabletelor pentru o examinare  rapidă, cu acuratețe ridicată, contribuind la susţinerea intervenţiilor de urgenţă pe cale aeriană. 

“În calitate de lider în tehnologie medicală, rămânem fideli misiunii de a îmbunătăți viața și  sănătatea oamenilor și ne bucurăm să anunțăm această donație care consolidează angajamentul nostru de a contribui la creșterea accesului la tehnologie pentru pacienți și pentru  personalul medical din România. Înțelegem pe deplin nevoia de soluții inovatoare în medicina de  urgență. Tehnologiile medicale din portofoliul nostru răspund acestei nevoi, oferind beneficii  semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru echipa medicală, beneficii care se reflectă în eficientizarea procesului de diagnosticare, tratament și recuperare. Prin donația noastră, punem  la dispoziția medicilor o soluție imagistică disponibilă acolo unde poate face diferența, unde este  cea mai mare nevoie de ea, pentru susținerea procedurilor necesare salvării unei vieți, reducerea timpului de intervenție și transmiterea datelor medicale în timp real”, a declarat  Șerban Isopescu, lider al diviziei dedicate Health Systems, Philips România.

„Activitatea de salvare aeriană a SMURD este destinată pacienților aflați în stare critică, celor care necesită o intervenție rapidă și de înaltă competență. Dotarea unui elicopter SMURD cu un  ecograf portabil vine în sprijinul activității medicale, reprezentând un ajutor fundamental pentru  optimizarea și eficientizarea intervenției de salvare, prin investigații imagistice la locul  accidentului și în timpul transportului. Astfel se susține diagnosticul și este diminuat timpul de  efectuarea a manevrelor medicale necesare stabilizării pacienților” – dr. Raluca Tat , medic șef  secție UPU-SMURD. 

Philips Lumify este un ecograf portabil, cu ultrasunete, care utilizează aplicația mobilă Lumify,  prin care poate fi conectat direct la o tabletă sau un smartphone. De asemenea, ecograful mobil poate fi integrat cu tehnologia Reacts, care permite consultarea cu alți medici, în timp real,  indiferent de locul în care se află aceștia, cu o calitate intactă a imaginii și o conexiune  securizată cu dispozitivul mobil. Astfel, personalul medical din spital are acces în timp real la  imaginile obținute de ecograf înca din pre-spital. În acest mod, medicii pot oferi sprijin echipei  aflate pe teren și pot pregăti eventualele proceduri de care pacientul are nevoie atunci când  ajunge la spital.

Despre Royal Philips 

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătățirea vieții  oamenilor și pe generarea de rezultate mai bune pe parcursul tuturor etapelor sănătății, de la un stil de viață sănătos și  prevenție, la diagnostic, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate și îmbină expertiza clinică cu cea  pentru produsele destinate consumatorilor, pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în  imagistică medicală, terapii ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, precum și în  domeniul sănătății consumatorilor și cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii în domeniul sănătății a generat  în 2019 vânzări de 19,5 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 80,000 de angajați și este prezentă în peste 100 de țări. 

Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.