Peste 300 de brașoveni au donat sânge în campania inițiată de Spitalul Clinicco

0

Peste 300 de brașoveni au donat sânge în campania inițiată de Spitalul Clinicco, una dintre cele mai ample acțiuni organizate la Brașov în ultimii ani.

Sute de brașoveni s-au prezentat la Centrul de transfuzie sanguină în cele două zile ale campaniei ”Donează sânge! Nu te teme să salvezi!”, dintre care peste 300 au fost eligibili și au donat sânge. Campania se află la cea de a VI-a ediție, noutatea acesteia constând în numeroase premii surpriză oferite donatorilor de către parteneri: smartwatch-uri, bilete la Săptămâna Comediei, consultații gratuite de podologie, vin, vouchere la salon de coafură, invitații duble la evenimente, cărți, tricouri, semne de carte, vouchere de reducere la escape room, intrări gratuite la wellness center.

Aproximativ 150 de litri de sânge, între care și grupe rare (AB, B și 0) au fost colectați în cele două zile în care centrul de transfuzie a fost plin până la refuz.

„Este a șasea ediție a campaniei și suntem mândri că am reușit să mobilizăm un număr atât de mare de oameni care au dorit să doneze și să-și ajute astfel semenii aflați în nevoie de sânge. Am avut alături parteneri, companii brașovene care au sprijinit acțiunea prin daruri de mulțumire oferite celor care au răspuns apelului nostru. Pe termen lung, scopul este să motivăm un număr cât mai mare de oameni să doneze benevol și constant, astfel încât centrele de transfuzie să nu mai rămână fără sânge. Pregătim în acest sens o campanie pe care sperăm să o lansăm în acest an.”, a declarat Florența Dănilă, manager marketing la Clinicco Brașov.

În general, cererea de sânge a spitalelor în România este dublă față de ceea ce pot oferi centrele de transfuzii.

De altfel, România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește numărul donatorilor de sânge, conform ultimelor date furnizate de Institutul de Hematologie. Doar 2 la sută dintre români sunt donatori, comparativ cu alte state din Europa, unde procentul ajunge până la 6.8 la sută din populație. Zilnic, mii de pacienți din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supraviețui. Practic, la fiecare 3 secunde, un pacient are nevoie de sânge. Datele statistice arată că 60% din populație va avea nevoie, la un moment dat de sânge, în timp ce doar 2% donează.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează