Parteneriat pentru Antreprenoriat Rural. Conferință de prezentare a celor mai bune planuri de afaceri

0

Parteneriat pentru Antreprenoriat Rural

Conferință de prezentare a celor mai bune planuri de afaceri din cadrul proiectului ”Îmbunătățirea calității resurselor umane în mediul rural și promovarea antreprenoriatului în activități non-agricole”

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă va organiza Marți 3 Aprilie 2012, în incinta hotelului Royal Classic, Cluj-Napoca, conferința ”Parteneriat pentru Antreprenoriat Rural”.

În cadrul proiectului ”Îmbunătățirea calității resurselor umane în mediul rural și promovarea antreprenoriatului în activități non-agricole”, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, aproximativ 250 de persoane, din Centrul, Vestul și Nord-Vestul țării, au beneficiat de cursuri de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, cum ar fi contabilitate, comunicare in afaceri, elaborarea planului de afaceri, bazele marketingului, utilizarea calculatorului și demararea unei afaceri.

Însă vrem să ducem acest proiect mai departe și am propus 9 planuri de afaceri care merită să fie auzite de către oameni de business, reprezentanți ai unor instituții bancare și non-bancare, și membrii ai sectorului non-profit cu interese în zona dezvoltării antreprenoriale sau dezvoltării rurale. Conferința își propune să deschidă dialogul între acești actori, să creeze un cadru motivant, propice pentru dezvoltarea micilor antreprenori rurali. Ideile de afaceri se încadrează în domenii precum servicii organizare evenimente, producție de ceaiuri naturale, prelucrarea obiectelor din lemn, apicultura, prelucrarea fructelor pentru obținerea de sucuri naturale, linie de producție de agropeleți din biomasă, promovare turistică prin punerea în valoare a gospodăriilor țărănești și pensiunilor în mediul rural.

Vă invităm să urmăriți pagina de web a fundației, www.civitas.ro și profilul noastru de Facebook www.facebook.com/CivitasAlapitvany pentru informații privind proiectele noastre de dezvoltare antreprenoriala în mediul rural, dar și alte proiecte ce își propun dezvoltarea societății civile.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează