O mie de ghivece cu panseluțe, oferite gratuit clujenilor în Piața Unirii

0

O mie de ghivece cu panseluțe, oferite astăzi gratuit clujenilor în Piața Unirii

Acțiunea are ca scop promovarea festivalurilor Photo Romania (16-25 mai) și Jazz in the Park (4-6 iulie) și a fost realizată cu sprijinul FlorideLux.

panselute in piata unirii cluj

Cluj-Napoca, 11 mai 2014. Clujenii și turiștii care au trecut ieri (11 mai) prin Piața Unirii au avut surpriza să primească… panseluțe.

O mie de ghivece cu flori au fost înșirate dis-de-dimineață în piață, alături de un panou explicativ care invita trecătorii să-și aleagă câte un ghiveci și să-l ducă acasă. „Gratuit: Ia o floare acasă! Cadou din partea Photo Romania Festival (16-25 mai) și Jazz in the Park (4-6 iulie). Flori oferite de FlorideLux ”, scria pe panourile înconjurate de panseluțe. Acțiunea a început în jurul orei opt, iar după prânz toate panseluțele fuseseră oferite.

„Iubim Clujul și ne-am dorit să contribuim cu un zâmbet și o floare la viața orașului. Am întâlnit astăzi oameni de toate felurile, de la bunici ieșiți la plimbare la familii tinere cu copii, precum și mulți străini, aflați în vizită în oraș. Cu toții au fost curioși de acțiunea noastră, și-au ales cu mare grijă câte un ghiveci și ne-au spus că le-ar plăcea să vadă asemenea evenimente cât mai des. Ne-am bucurat să aflăm că Photo Romania Festival și Jazz in the Park sunt așteptate cu mare interes. Le mulțumim celor de la FlorideLux Cluj pentru tot sprijinul acordat”, a declarat Alin Vaida, din partea organizatorilor.

La rândul său, Andreea Curuțiu, manager general FlorideLux Cluj, a explicat implicarea florăriei în această campanie:„ Motto-ul FlorideLux este« Petale de viață, alături de tine în orice moment!» Așa că ne bucurăm că am fost alături de organizatorii celor două festivaluri și am reușit împreună să trimitem primăvară, soare, fotografie și muzică prin fiecare ghiveci cu flori în casele clujenilor.”

„N-am mai văzut o astfel de promovare la noi în oraș și mă bucur că se face și așa ceva. Este o campanie frumoasă, care însuflețește centrul. Știam de cele două festivaluri, dar parcă acum le aștept și mai tare”, a spus Alina, o tânără ieșită la plimbare cu prietenele.

Turiștii străini care-au trecut prin piață au apreciat și ei acțiunea. „Și la noi se fac tot felul de campanii de promovare, dar încă nu am văzut o campanie unde să se ofere flori ca invitație la un festival de fotografie și un festival de jazz. Mi se pare o alăturare foarte potrivită”, a explicat Mathias, un inginer din Germania aflat în vizită la Cluj.

Evenimentul s-a încheiat puțin după prânz, iar organizatorii se gândesc deja la o nouă campanie.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează