O librărie din Cluj-Napoca răsplătește clienții care își pun poze de profil pe Facebook cu ei citind

2

Ești recompensat dacă îți dai cărțile pe față. O librărie din Cluj-Napoca răsplătește clienții care își pun poze de profil pe Facebook cu ei citind.

cartile pe fata

Se spune că suntem ceea ce mâncăm, că suntem ceea ce conducem sau că suntem ceea ce iubim. La Cluj se consideră că suntem și ceea ce citim. Cărțile ne hrănesc într-un mod mult mai interesant decât mâncarea. Suntem și ceea ce lecturăm.

Citește și alte informații de Bine despre România!

Cărțile pe care le citesc mă reprezintă mult mai mult decât trăsăturile feței sau freza. Hai să lansăm conceptul de book selfie : selfie în care să avem fața cufundată într-o carte.” așa suna postarea pe Facebook a lui Victor Miron, un tânăr clujean. El și-a schimbat poza de profil cu una în care citește un roman – i se văd doar umerii și capul e acoperit de cartea deschisă.

bookstoryPornind de aici, cei de la Bookstory – o librărie independentă din centrul Clujului – au pornit o campanie de recompensare a celor care procedează așa cu poza lor de profil de pe Facebook. Astfel ei oferă 10% reducere la cărțile din librărie tuturor celor care în pozele lor de profil pe Facebook apar citind o carte. Cititorul trebuie doar să folosească în descrierea imaginii codurile #cartilePeFata și #bookstory

”De multe ori cărțile pe care le citim ne recomandă mult mai bine decât orice altceva. Vedem asta destul de des în librărie. Nu de puține ori s-a intamplat ca cineva sa ia in mana o carte iar un alt client sa intre in vorba cu acesta si sa-i recomande cartea respectiva.” spune Vasile Jude de la Bookstory.

Numele campaniei, Cărțile pe față, a fost inspirat dintr-un discurs susținut la Cluj de Adela Mureșan, o absolventă a Facultății de Litere din Oradea. Aici ea oferă contraargumente pentru principalele motive pentru care lumea nu citește: pentru că e plictisitor, pentru că nu înveți nimic util și pentru că e mai ușor să vezi filmul decât să citești cartea. ”Cărțile te construiesc și contribuie la formarea ta ca om, iar apoi ți se citesc pe față. Se văd în felul în care zâmbim, în felul în care privim, în felul în care înțelegem aceleași glume sau ne întristăm la aceleași întâmplări.” așa încheie Adela prezentarea ei.

Ralph Waldo Emerson spunea ”Cunoști un om după cărțile pe care le citește.” Așa consideră și inițiatorii campanie Cărțile pe față.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.