Marsul cultural Bucuresti–Sarmizegetusa / 23 iulie 2010

0

Scriitorul Laurian Stanchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania va initia in data de 23 iulie, anul curent, un mars al culturii pe o distanta de 500 km de la Bucuresti la Sarmizegetusa.
Scopul declarat al marsului este acela de a promova nu numai cultura nationala, ci si de a readuce in actualitate marile culturi ale lumii care au imbogatit de-a lungul istoriei spiritul umanitatii.

Cei aproape 500 km vor fi strabatuti pe jos, cu opriri in toate orasele importante aflate de-a lungul traseului.
Una dintre opririle simbolice ale participantilor la acest mars se va face la Targu-Jiu, la Complexul Brancusi, unde va avea loc o intalnire a unor artisti importanti din Romania – scriitori, muzicieni, artisti plastici –  care vor aduce un omagiu personalitatii marelui sculptor Constantin Brancusi, inteles ca un model exemplar nu numai al culturii noastre, ci si al celei universale.

Ultima oprire va fi pe ruinele Sarmizegetusei, capitala Daciei, spatiu sacru al romanilor care acum mai bine de doua milenii era considerat un loc important din punct de vedere cultural, economic, militar sau administrativ in lumea antica.

Marsul se va finaliza printr-o intalnire si un spectacol, desfasurate intre zidurile anticei Sarmizegetusa, care ar trebui sa devina, in opinia organizatorilor, un spatiu sacru, un loc de pelerinaj al tuturor romanilor.
Marsul organizat de scriitorul Laurian Stanchescu este gandit ca un act cultural extrem, unic in istoria culturii.
Evenimentul are parteneri media importante publicatii si alte media din tara si strainatate.

Organizatorii marsului fac un apel nu numai la mass-media romaneasca, ci si la cea internationala de a se alatura acestei manifestari unice si originale prin prezentarea ei in buletinele informative sau in programele de stiri culturale.
Laurian Stanchescu a organizat alte trei asemenea marsuri: primul la Baile Herculane in anul 2008, al doilea la Curtea de Arges in acelasi an si al treilea la Drobeta Turnu-Severin in data de 27 martie 2010 in memoria lui Nichita Stanescu.

(foto Florin Ghinda, 2009)

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează