Maratonul Transilvaniei 2014 – 2 probe, 4 trasee, un singur eveniment

0

Aventură şi sport în inima Transilvaniei!

event cover transylvania

Pe 12 și 13 iulie 2014, la Sâmbăta de Sus, Județul Brasov, In Transylvania şi Clubul Sportiv Smart Atletic organizează prima ediție a Maratonului Transilvaniei, un eveniment sportiv de Trail Running și MTB Cross-country.

Competiţiile, independente una de cealaltă, se adresează tuturor celor pasionați de sport, de la amatori entuziaşti până la competitori căliţi şi experimentaţi, și fiecare probă beneficiază de doua trasee: lung și scurt.

Pentru proba de Trail Running participanții pot alege între traseul de semimaraton (21km, 1490m diferență de nivel) și cel de cros (10km, 180m diferență de nivel). Valea Sâmbetei, Cabana Valea Sâmbetei, Fereastra Mare, traseu de creastă, vârful Slanina, Vârfurile Gălăşescu Mare şi Mic sunt câteva dintre atracțiile turistice pe lângă care vor trece alergătorii

Întrecerea de MTB Cross-country se desfășoară pe un traseu de 22 de km cu diferență de nivel de diferență de nivel pe Valea Seaca Lisei cu întoarcere prin Vistişoara, un cadru natural incredibil de frumos.  Tura lungă presupune parcurgerea aceluiași traseu de două ori.

Înscrierile la Maratonul Transilvaniei s-au deschis pe data de 3 aprilie 2014, online, pe site-ul http://www.maratonultransilvaniei.ro/.

Detalii, noutăţi şi surprize pe site-ul oficial http://www.maratonultransilvaniei.ro/  și pagina de facebook a evenimentului https://www.facebook.com

Maratonul Transilvaniei este integrat într-un festival de 4 zile – In Transylvania, un eveniment ce cuprinde concerte, activităţi de aventură, workshopuri, teatru, competiţii sportive, multă distracţie şi voie bună.

maratonultransilvaniei (1)

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează